În România, perioada interbelică s-a manifestat printr-o efervescență culturală fără precedent, mediul cultural românesc dând lumii oameni de mare valoare în toate domeniile culturii și științei. Pe plan literar, această efervescență este caracterizată de numărul mare de reviste literare, unele având construite în jurul lor adevărate școli de gândire. Sămănătorul, Viața românească, Sburătorul, Gândirea și nu numai, au strâns în jurul lor autori de primă clasă, de la poeți precum Octavian Goga, Ion Barbu sau Ion Pillat, până la prozatori ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu și dramaturgi ca Victor Eftimiu, ale căror opere au reprezentat etape importante în evoluția literaturii române.

Înainte de Primul Război Mondial, presa românească era timidă și slab dezvoltată, existând un număr mic de publicații, și acelea cu tiraje mici, cele mai importante ziare fiind Timpul Partidului Conservator și Românul Partidului Liberal, fiecare cu un tiraj mai mic de 2000 de exemplare scoase. După sfârșitul primei conflagrații mondiale, presa începe să se dezvolte tot mai mult. Universul, primul ziar modern, apărut în 1884, ia un avânt deosebit, ajungând la tiraje de două sute de mii de exemplare tipărite. Revistele literare se formează în jurul unor cenacluri și școli de gândire, conduși de critici literari cu idei inovatoare, după modelul înaintașilor din Junimea, cu ale lor Convorbiri literare sau al Daciei literare a lui Kogălniceanu și pașoptiștilor.

Două tendințe contrare iau contur, din al căror conflict se vor naște importante opere literare ce vor marca etape importante din istoria literaturii din țara noastră. Modernismul, ce susținea prin vocea lui Lovinescu faptul că imensul decalaj al literaturii noastre ar putea fi redresat prin imitarea unor tipare deja stabilite în creațiile occidentale, contrazicând astfel direct teza lui Maiorescu privind formele fără fond. Creațiile moderniste vor fi publicate în revista Sburătorul, a cenaclului omonim, în cadrul căruia s-a dezvoltat acest curent. George Călinescu, vrând să ilustreze aceste principii, scrie romanul Enigma Otiliei, o copie autohtonă a romanului Eugenie Grandet al lui Honore de Balzac. Ca reacție, apare tradiționalismul, curent ce susținea inspirația din mediul rural autohton, care îl influențează pe Sadoveanu, ale cărui opere vor avea o importantă tematică tradițională, sătească. Tradiționalismul, cristalizat în jurul revistelor Gândirea și Sămănătorul, va evolua în trei alte curente: sămănătorism, după Sămănătorul condus de Nicolae Iorga, care dispare în 1910, dar care este continuat, practic, de Făt-Frumos, poporanismul, a cărui portavoce este revista Viața românească, avându-l ca redactor-șef pe Constantin Stere și gândirismul, reprezentat de revista Gândirea a lui Nichifor Crainic, fiecare cu caractere diferite, dând naștere unor opere originale.

Numărului mare de reviste și cenacluri i se adaugă un număr tot mai mare de scriitori, publiciști, prozatori, poeți, dramaturgi, critici sau filozofi ce încep să publice, în această perioadă debutând autori precum Mircea Eliade, Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail Sebastian, Ion Pillat și mulți alții.

Efervescența culturală a fost întreruptă de începerea celui De-al Doilea Război Mondial, ce s-a încheiat cu ocupația sovietică și instalarea regimului comunist, perioadă de regres și stagnare culturală ce a pus capăt în mod brutal uneia dintre cele mai prolifice perioade din punct de vedere cultural.