Consider că prin efervescența sa la nivel cultural, perioada interbelică a modelat caractere și a direcționat mentalități chiar și la nivelul generațiilor tinere. Adolescenții din acea perioadă trăiau într-o perioadă de emulație, în care competiția în preocupări culturale era mare. Se observă astfel influența mediului, deși temperamente ca ale lor pot fi întâlnite și în zilele noastre. Ei erau încurajați încă din liceu să se aplece spre arte, în facultate desăvârșindu-se însă spiritul lor cultural.

Începutul progresului și dorința de cunoaștere își găsesc însă rădăcinile încă din perioada antebelică, așa cum George Călinescu prezintă în romanul său balzacian „Enigma Otiliei”. Acesta prezintă doi adolescenți studenți (unul la Conservator și celălalt la Medicină) ce au ca punct de interes formarea unei personalități progresiste. Observăm că acest interes comun este prezentat în carte sub forma întâlnirilor dintre cei doi studenți, a discuțiilor intelectuale pe care le dezbat, și a plimbărilor pe care le fac pentru a petrece mai mult timp împreună și a se cunoaște mai bine.

Deși ambii tineri sunt intelectuali și au preocupări culturale, ei sunt diferiți. În timp ce Felix dorește să-și clădească o viață atât pe plan academic, sperând la o carieră în medicină, cât și pe plan personal, dorind o relație cu Otilia, fata este preocupată de propria ei imagine, de posibilitățile materiale ale partenerului, de viața boemă a Bucureștiului, având o viziune bazată pe plăcere.

În plus, chiar dacă perioada antebelică și-a pus amprenta asupra celor două caractere în formare, tinerii au aceleași valori și defecte precum cei din zilele noastre. Tipul intelectualului este găsit ușor și printre cei din prezent, iar Otilia este, de asemenea, regăsită în multe fete din zilele noastre. Cochetăria și dorința unei vieți plăcute și ușoare sunt dorințe comune pentru adolescentele din prezent.

Tot în opera lui Călinescu observăm și societatea tânără bucureșteană la un deceniu distanța de cea prezentată în „Enigma Otiliei”, prin intermediul romanului său, „Cartea nunții”. Aici îl întâlnim pe Bobby, fratele Verei, care era elev la liceul Lazăr. Acesta este prezentat ca fiind dezinteresat de istorie, având puține cunoștințe legate de evenimentele din trecutul ce precede anul 1914, anul nașterii sale. El era pasionat de lumea sportului, cu precădere de cea a boxului, urmărind regulat revistele sportive ale vremii și visând să ajungă într-o zi sportiv profesionist și să își întâlnească idolii. Urmărea toate cursele de ciclism și meciurile de fotbal. În opoziție caracterului lui Bobby o întâlnim pe Vera, delicată și gingașă, pasionată de poeziile lui Arghezi, în ciuda disprețului față de acesta al profesorilor vremii. Ea este în același timp atât matură, cât și copilăroasă, naivă și neinițiată în viața relațiilor de iubire.

Găsim încă un exemplu de adolescent al perioadei interbelice în „Romanul adolescentului miop” scris de Mircea Eliade din propriile amintiri. Acesta se prezenta ca fiind neînțeles de cei din jurul lui și interesat de a cunoaște și studia oamenii pentru a găsi potențiale personaje ale viitorului său roman. Spera ca scrierea unui roman să îi facă pe profesorii lui să îi acorde respectul pe care îl considera meritat. Putem observa aici și nesiguranța tânărului caracteristice vârstei, dorința de apreciere și de remarcare.

Așadar, în literatura română identificăm mai multe instanțe ale adolescenților perioadei interbelice, în căutare de faimă și succes sau dornici de cunoaștere a lumii reale cu bunele și relele pe care aceasta le are. Ei sunt foarte diferiți unul față de celălalt atât prin pasiuni, cât și prin aspirații, dar toți sunt dornici de a se dezvolta și a evolua, rezultat al acestei perioade de mare expansiune culturală asupra lor.