Familia este considerată cea mai importantă în dezvoltarea unui copil, dar nu oferă întotdeauna siguranță și afecțiune. În romanul „Enigma Otiliei”, scris de George Călinescu, această tensiune devine vizibilă prin parcursul a doi tineri orfani – Felix Sima și Otilia Mărculescu –, care caută stabilitate într-o lume dominată de interese, ambiții și minciuni.
Romanul apare în perioada interbelică, în anul 1938, când literatura română se află între tradiționalism și modernism. George Călinescu, una dintre cele mai complexe figuri ale epocii, îmbină în romanul său modern tradiția realismului balzacian cu o viziune profund critică asupra societății românești.
Acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri narative: cel al moștenirii și cel al iubirii.În primul plan este prezent clanul Tulea, format din Aglae – sora lui Costache –, copiii acesteia, Aurica, Titi și Olimpia, precum și ginerele său, Stănică Rațiu. Toți aceștia încearcă să pună mâna pe averea lui moș Costache, pe care bătrânul o strânsese pentru fiica sa vitregă, Otilia. Ei îl manipulează și îl influențează pe Costache să ia decizii care le ușurează planurile, precum să nu o adopte pe Otilia și să nu scrie un testament.
Cel de-al doilea plan narativ este reprezentat de conflictul erotic dintre Felix Sima și Leonida Pascalopol, doi bărbați cu viziuni diferite despre viață și dragoste, ambii atrași de Otilia. Felix este un tânăr visător și inteligent, care o iubește sincer pe Otilia și vrea cu orice preț să se căsătorească cu ea, considerându-l pe Pascalopol rivalul său. În contrast, Pascalopol este un bărbat matur, aristocrat și bogat, care îi oferă Otiliei stabilitate financiară și luxul pe care aceasta și-l dorește. Iubirea lui Pascalopol este una rațională și echilibrată, iar deși sinceră, nu are intensitatea pasiunii tinere a lui Felix.
Romanul abordează patru teme esențiale: moștenirea, paternitatea, familia și iubirea. George Călinescu utilizează un narator omniscient și o descriere minuțioasă, în tradiția realismului balzacian. Fiecare personaj este definit prin gesturi, limbaj și comportament, devenind o piesă relevantă în tabloul societății burgheze. Titlul operei trimite atât la numele protagonistei unei povești de dragoste adolescentine, cât și la trăsătura sa principală – firea enigmatică.
Romanul se remarcă printr-o combinație originală între elementele de roman realist balzacian și cele de roman modern. Deși respectă structura realistă – personaje tipologice, tema moștenirii, descrieri detaliate –, George Călinescu introduce o notă de ambiguitate și profunzime psihologică, mai ales în conturarea personajului feminin principal, Otilia. Ea nu mai este un simplu „tip” literar, ci un personaj complex și contradictoriu, care stârnește întrebări și interpretări multiple.
„Enigma Otiliei” surprinde moravurile societății burgheze de la începutul secolului al XX-lea, dominate de falsitate, minciună, avariție și parvenire – trăsături care, din păcate, se regăsesc și în societatea contemporană. Opera scoate în evidență aceste defecte umane și le redă într-o manieră clară, printr-o acțiune cronologică desfășurată pe o perioadă de zece ani.
