Legenda lui Tristan și Isolda îmbină în mod armonios realul cu fantasticul, creând o poveste de dragoste marcată de destin, onoare și elemente supranaturale. Această combinație este esențială în transmiterea mesajului operei, deoarece intensifică atât tragismul iubirii lor, cât și misterul ce înconjoară personajele.

   Pe de o parte, elementele realiste sunt numeroase. Contextul istoric este marcat de lupte pentru putere, alianțe și coduri cavalerești. Tristan este un cavaler curajos și loial, antrenat să mânuiască armele și să respecte onoarea. „Tristan era voinic și, când trecea călare între ceilalți scutieri, mulți îl asemuiau cu Borvo, zeul poeziei și cântării la celții de odinioară.” De asemenea, căsătoria Isoldei cu regele Marc reflectă normele sociale ale epocii, în care alianțele matrimoniale erau dictate de interese politice.

   În plus, călătoriile lui Tristan și exilul său sunt inspirate de realitatea vieții medievale, în care conflictele de putere și trădările erau frecvente. „Tristan, fiind prinț de sânge, fu armat numaidecât de unchiul său”. Aspectele vieții cotidiene, precum vânătoarea și muzica de curte, contribuie la autenticitatea poveștii.

   Pe de altă parte, fantasticul joacă un rol esențial. Cel mai puternic element supranatural este filtrul de dragoste: „Era însă golită toată. Și înțelese că acolo o întâmplare îngrozitoare se petrecuse în lipsa ei, fiindcă Isolda și Tristan sorbiseră vinul cel roșu, acel filtru de dragoste, a cărui vrajă nu putea să o mai risipească nimeni”. Această licoare leagă pe vecie destinele celor doi îndrăgostiți, făcându-i să se iubească împotriva voinței lor.

   De asemenea, intervențiile destinului și simbolismul naturii adaugă o dimensiune fantastică poveștii. La moartea lui Tristan, natura pare să reflecte pierderea sa: „Pe noi ne-a unit dragostea. Amândoi am băut licoarea, a cărei vrajă niciun preot nu poate să o risipească”. Acest aspect sugerează că iubirea lor depășește lumea pământeană și devine o forță nemuritoare.

   Nu în ultimul rând, apariția unor imagini mitice, precum zânele sau simbolurile mistice, accentuează caracterul legendar al operei. Isolda este văzută ca o ființă nepământeană: „Deasupra lui, ușor plecată, era o zână sau un înger, fiindcă o fată pământeană nu putea fi așa frumoasă”. Aceste descrieri subliniază dimensiunea fantastică a poveștii.

   În concluzie, „Tristan și Isolda” îmbină armonios realul și fantasticul, creând o poveste de iubire nemuritoare. Pe de o parte, realitatea Evului Mediu, cu regulile sale stricte și conflictele politice, conturează un cadru realist și credibil. Pe de altă parte, elementele supranaturale, precum filtrul de dragoste și destinul inevitabil, conferă legendei un caracter fantastic, transformând-o într-un simbol al iubirii absolute.