Aglae Tulea e întruchiparea pură a burgheziei materiale și fără suflet, acea clasă care la începutul secolului XX în România nu vâna decât avere și poziție socială, fără niciun pic de scrupul. Ea nu e doar o femeie dintr-o familie cu bani, ci o autoritate deformantă, o ființă care controlează totul în jur cu o mână de fier, acoperind goliciunea din suflet cu un strat gros de dominație și suspiciune. Călinescu o transformă într-un simbol al decadenței morale ascunse sub pretenția de respectabilitate.

Aglae este sora lui Costache Giurgiuveanu și mama lui Titi, Olimpiei și Auricăi, iar planul ei fix e moștenirea – un scop atât de rigid încât îi anulează orice urmă de umanitate. Cu obsesia controlului, presiunea asupra fratelui paralizat și atacurile la adresa Otiliei, ea nu face decât să amplifice conflictele și să desfigureze legăturile de familie. Pentru ea, familia e o unealtă, iar oamenii sunt pioni.

Social, Aglae este o femeie prinsă între aparențe și goana după câștig. Soția lui Simion Tulea, ea se prezintă ca o femeie cu principii, dar în realitate este o maestră a intrigilor, a bârfei și a urii mascate. Egoismul ei și lipsa totală de empatie o fac să trateze totul – chiar și oamenii apropiați – ca pe niște simple resurse.

Psihologic, Aglae este conflictuală, dură, fără pic de compasiune. Mintea ei gândește doar în termeni de dușmani și interese, iar sentimentele – dacă există – sunt otrăvite de suspiciune și răutate.

Narativ, rolul ei este de a intensifica tensiunile, de a destabiliza echilibrul fragil al familiei și de a crea un teren de luptă în care se joacă moștenirea.

Autoritară, dominatoare, ea îl controlează fără menajamente pe Titi, presându-l să fie un succesor care nu știe să fie altceva decât o marionetă în mâinile ei. Repetă obsesiv: „Titi, tu trebuie să te impui! Ești un Tulea, ai dreptul să ceri!”, încercând să modeleze un destin după propriul ei interes. Sarcasmul și suspiciunea îi sunt arme: despre Otilia spune fără rușine: „Fetița asta o să-l sucească pe frate-meu. E clar! Îi ia banii și-l lasă pe Titi cu ochii în soare.” Această aroganță e însă doar o oglindă a egoismului care o guvernează.

Un moment definitoriu este când, după ce moș Costache rămâne paralizat, Aglae își mută familia în casa lui fără pic de remușcare, tratându-l pe bietul moșneag ca pe un obiect abandonat. Felix observă cu dezgust această cruzime, dar nu poate face nimic. Pentru Aglae, dreptul la avere e un imperativ, iar mila nu-și are locul în ecuația ei: „Suntem familia lui. Cine altcineva ar trebui să aibă grijă de avere?”

Dura și fără milă este și cu cei din familie: soțul și fiica Olimpia simt apăsarea controlului ei rece. Când Olimpia se plânge că Stănică o neglijează, Aglae o învinovățește că nu știe „să-și țină bărbatul”, arătând o lipsă crasă de empatie și o atitudine toxică care înlocuiește dragostea cu șantajul emoțional.

Caracterizarea ei este indirectă, construită prin replici tăioase, prin reacțiile pline de frică ale celor din jur și prin modul în care controlează cu o mână de fier familia. O punere în oglindă cu Otilia o înfățișează ca opusul: dacă Otilia e caldă, misterioasă și deschisă, Aglae e rece, clară și nemiloasă. Feminitatea ei este eclipsată de o autoritate dură, lipsită de orice tandrețe. Nimeni nu o respectă cu adevărat, ci doar o teme.

Aglae Tulea e expresia brutală a lăcomiei care distruge, a ambiției care calcă peste orice. Ea nu e doar o femeie posesivă și o rudă calculată – e simbolul unei societăți care și-a vândut sufletul pentru avere și putere, în care valorile de familie au fost înlocuite de egoism și manipulare. Prin ea, Călinescu nu arată doar o persoană, ci o întreagă lume care se prăbușește în umbra propriilor nevoi meschine și a dorinței nemăsurate de control.