George Călinescu este un scriitor marcant al literaturii române interbelice. Cu o operă variată și profundă, Călinescu s-a remarcat prin critica literară, istoria literaturii, dar și prin romanele sale realiste. El readuce în prim-plan romanul de tip balzacian, punând accent pe analiza socială și psihologică a personajelor. În acest sens, Enigma Otiliei, publicată în 1938, este una dintre cele mai importante creații ale sale, ilustrând perfect direcția realistă, dar și preocupările moderne pentru individualitate, destin și moralitate.

Enigma Otiliei este un roman realist, construit în stil balzacian, cu influențe moderniste, care surprinde viața burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX. Tema centrală este moștenirea și conflictul dintre generații, ilustrate printr-o galerie amplă de personaje. Acestea sunt prinse într-un joc al intereselor, al ambițiilor personale și al iubirii, într-o societate în care valorile autentice sunt adesea înlocuite de cele materiale. Romanul se remarcă prin profunzimea caracterelor și prin modul subtil în care autorul înfățișează degradarea morală a lumii în care trăiesc personajele.

Costache Giurgiuveanu este un personaj secundar, dar esențial pentru desfășurarea acțiunii. Este un bătrân avar, care o are în grijă pe Otilia, fata vitregă a fostei sale soții, și este unchiul tânărului Felix Sima. Prin comportamentul său, Costache reprezintă tipul clasic al zgârcitului, al omului obsedat de bani, care trăiește într-o sărăcie autoimpusă, deși deține o avere considerabilă. Este o figură pitorească și contradictorie, care adesea provoacă râsul, dar și mila.

Din punct de vedere moral, Costache Giurgiuveanu are un profil degradat. Avariția este trăsătura dominantă care îi definește întreaga conduită. Deși pretinde că o are în grijă pe Otilia și că o consideră fiica sa, nu face niciun demers clar pentru a-i asigura un viitor sigur. Nu pare preocupat cu adevărat de binele ei, ci doar de ascunderea banilor săi. Se teme de hoți, de rudele interesate, de propria moarte și refuză constant să-și întocmească un testament. Morala sa este profund coruptă de obsesia pentru avere: nu investește în nimic, nu ajută sincer pe nimeni și preferă să trăiască modest pentru a nu fi suspectat că are bani. Este un om care sacrifică toate valorile umane pentru siguranța iluzorie a banului ascuns.

Psihologic, Costache este un om slab, anxios, instabil și dominat de frică. Se teme permanent să nu fie furat, urmărit sau păcălit. Acest comportament trădează o psihoză latentă a suspiciunii, întărită de ideea că toți cei din jur vor să-i ia banii. Nu este capabil de decizii ferme și trăiește într-un perpetuu conflict între dorința de a-și păstra averea și datoria morală de a avea grijă de Otilia. Este ușor de manipulat, în special de Stănică Rațiu, care profită de slăbiciunile sale. Deși încearcă să pară autoritar, este deseori lipsit de voință, ușor intimidabil și influențabil. În fața problemelor reale, cedează nervos, iar în final moare sub presiunea stresului și a neputinței.

Social, Costache face parte din mica burghezie a Bucureștiului de la începutul secolului XX. Deși este proprietar de case și are o avere considerabilă, refuză să-și asume un statut vizibil. Trăiește modest, într-o casă veche și prost întreținută, pentru a nu atrage atenția celor din jur. Această discrepanță între realitatea economică și aparență îl face un personaj atipic, dar perfect integrat în mediul meschin și sufocat de lupta pentru moștenire. Este privit cu suspiciune de rudele care știu că are bani și încearcă să-l manipuleze. Totodată, nu are o profesie clară, nu este respectat pentru muncă sau cultură, ci doar ca potențial „deținător” al unei averi râvnite de ceilalți.

Trăsătura dominantă a lui Costache este avariția. Această obsesie pentru bani îi determină întreaga viață și îl împiedică să construiască relații autentice cu ceilalți. O scenă relevantă este cea în care refuză categoric să-i dea lui Felix bani pentru studii, invocând lipsuri financiare, deși știm că are ascunsă o sumă considerabilă. Aceasta arată cât de puternic este controlat de frica de a pierde banii, preferând să-și păstreze averea decât să-și ajute nepotul.

O altă scenă semnificativă este furtul comis de Stănică, care îl face pe Costache să sufere un atac de apoplexie. Această secvență simbolizează prăbușirea sa fizică și morală în fața propriei neputințe de a-și proteja ceea ce considera esențial în viață – averea. Moartea sa este, în fond, rezultatul unui întreg trai guvernat de suspiciune și egoism.

Costache Giurgiuveanu este o figură reprezentativă a tipului avarului în literatura română. Prin el, George Călinescu ilustrează degradarea morală cauzată de obsesia pentru bani. Lipsa de generozitate, frica, suspiciunea și lașitatea îl transformă într-un om izolat, slab și, în cele din urmă, tragic. Deși este uneori prezentat cu umor, personajul său provoacă mai degrabă compasiune și milă decât râs. În final, moartea sa simbolizează eșecul unei vieți trăite în funcție de o iluzie – siguranța banului – și nu de valori umane autentice.