Modernismul este o mișcare culturală și artistică din secolul XX, caracterizată prin ruptura cu tradițiile și prin căutarea unor forme noi de exprimare; este perceput ca o tendință de a inova și de a experimenta teme, tehnici literare și subiecte originale.

Un roman reprezentativ este „Enigma Otiliei”, scris de George Călinescu. Acesta a apărut în anul 1938 și este o carte balzaciană, modernă, realistă, socială, complexă și obiectivă, care dezvoltă tema banului, a iubirii și a societății burgheze din București. Opera constituie capodopera autorului interbelic, fiind recunoscută pentru latura ei modernă.

Una dintre tehnicile moderne folosite de autor este analiza psihologică a personajelor. În acest sens, în descrierile personalităților se pune mai mult accent pe gânduri, emoții și trăiri interioare decât pe acțiuni propriu-zise. Naratorul obiectiv prezintă în profunzime laturile interioare ale personajelor prin monolog interior, pasaje introspective și conflicte spirituale. De pildă, lui Felix Sima îi sunt dezvăluite sentimentele față de Otilia, gândurile lăuntrice în legătură cu viitorul și cariera sa și frământările sale privind imaginea de sine. Un citat reprezentativ este: „Felix se întinse pe pat, în întuneric, cu ochii larg deschiși. Nu putea adormi. Se simțea tulburat, copleșit de figura Otiliei. Ar fi vrut să o urască, dar în același timp o dorea și mai mult.” În acest pasaj, protagonistul este cuprins profund de un conflict interior dintre rațiune și sentiment, în care o analizează psihologic pe Otilia, neștiind dacă aceasta îl iubește sau nu. Prin urmare, oscilația gândurilor băiatului, influențate de emoțiile și trăirile sale, constituie o tehnică modernă importantă care evidențiază autenticitatea viziunii autorului.

O altă tehnică modernă utilizată în roman este ambiguitatea morală. Aceasta se referă la neclaritatea trăsăturilor personajelor, care pot alterna de la bine la rău, de la generozitate la zgârcenie sau de la prietenie la răutate. Astfel, deciziile personajelor sunt dificil de judecat, ele putând fi contradictorii în raport cu imaginea formată anterior. Un bun exemplu este cazul Otiliei, care pare loială lui Felix, dar totodată poate fi percepută ca nesinceră sau rezervată în fața lui. Un citat relevant care subliniază complexitatea și imprevizibilitatea personajului este: „Și, totuși, țin la tine, Felix. [...] Dar tu ești un copil, tu nu înțelegi, n-ai răbdare. Pascalopol mă înțelege. Cu el pot să fiu liniștită.” În acest pasaj, Otilia îi mărturisește afecțiunea ei față de Felix și cât de mult ține la el, însă totodată îl menționează și pe Pascalopol ca pe o persoană mult iubită și apropiată. Astfel, adevăratele sentimente ale protagonistei sunt ambigue atât pentru cititor, cât și pentru celelalte personaje din carte, făcând din această relație un model de modernism.

Mai apoi, George Călinescu folosește alternanța perspectivei în conturarea personajelor, evidențiind astfel autenticitatea lor. În cadrul narațiunii, personalitățile sunt percepute diferit de cei din jur; ele urmează propria rațiune, emoțiile interioare și legăturile din trecut. Un exemplu reprezentativ apare în situația lui Felix Sima, care este văzut foarte diferit de fiecare personaj în parte. În acest sens, tânărul este un băiat copilăros și încăpățânat pentru Otilia („Tu ești un copil, Felix. Nu înțelegi. N-ai răbdare.”), reprezintă o persoană inteligentă și serioasă pentru Pascalopol („Felix e un băiat deștept... dar trebuie să mai aștepte.”), iar pentru sine însuși este un om responsabil și matur („Felix își dădea seama că are de înfruntat viața singur, cu capul sus.”). Prin urmare, perspectivele multiple asupra protagonistului pun în lumină originalitatea autorului și trăsătura modernismului.

În încheiere, romanul realist, obiectiv și social „Enigma Otiliei”, apărut în perioada interbelică și aparținând lui George Călinescu, îmbină tehnicile moderne pentru a aduce autenticitate în opera sa și pentru a caracteriza, într-un mod unic, personajele.