Nicolae Filimon: Între trecut și prezent

 Cu toții am auzit expresia „mai bine era pe vremea mea”, de multe ori spusă fie de bunici, fie de părinți, fie chiar de oameni oarecare cu o experiență mai vastă în cele lumești, pentru a pune accent pe degradarea societății din zilele de astăzi, mereu comparând-o cu așa-numita „vreme a lor”.


 Un bun exemplu pentru imperfecțiunile vremii apuse îl face Nicolae Filimon în primul roman realist românesc, „Ciocoii vechi și noi”. Ceva ce societatea de azi cunoaște, însă rar este văzută în practică, este ciocoimea, care înseamnă, de fapt, furtul de la „furători”.


 În secolul al XIX-lea, Nicolae Filimon subliniază satiric în opera „Ciocoii vechi și noi” (publicată în 1862 sub formă de foileton în „Revista română” și în 1863 în volum, adăugându-i-se titlul „Ce naște din pisică, șoareci mănâncă”, care va rămâne titlul secundar al operei) una dintre fețele mai puțin plăcute ale Bucureștiului din acea perioadă.


 În secolul al XIX-lea, Nicolae Filimon subliniază satiric în opera „Ciocoii vechi și noi” (publicată în 1862 sub formă de foileton în „Revista română” și în 1863 în volum, adăugându-i-se titlul „Ce naște din pisică, șoareci mănâncă”, care va rămâne titlul secundar al operei) una dintre fețele mai puțin plăcute ale Bucureștiului din acea perioadă.


 Oamenii tind să aprecieze trecutul și să disprețuiască prezentul și, cu precădere, viitorul; rar aceștia consideră și evenimentele mai puțin plăcute care aparțin vremilor trecute. Conflictul dintre generații a reprezentat dintotdeauna o realitate, fiind evident faptul că obiceiurile, vestimentația și mentalitatea oamenilor se schimbă de la generație la generație. Mircea Eliade afirmă, referitor la cursul vieții și diferența de generații, faptul că „viața cunoaște scene și se poate spune că e împărțită în acte”. Luând drept exemplu romanul lui Filimon, vedem ca parvenirea nu este o simplă acțiune, ci un adevărat viciu omenesc care, indiferent de generație, rămâne lipit de om, lucru care întărește afirmația actorului Amza Pellea, „timpul șterge; da, dar el știe să-și păstreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut”.