Titu Herdelea - de la lumea rurală la cea nouă

Personajul este o instanță narativă definitorie pentru genul epic prin intermediul căruia autorul își exprimă indirect ideiile și concepțiile în opera literară. Trăsăturile fizice și morale distincte ale personajului sunt puse lumină într-un șir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporar și social.


Titu Herdelea este un personaj central, secundar, rotund și individual din romanul obiectiv modern „Ion” de Liviu Rebreanu, ilustrând un tânăr, reprezentant al intelectualilor, în jurul vârstei de douăzeci și trei de ani. Acesta este înfățișat în trei ipostaze diferite: în incipit este prezentat ca un visător preocupat de idealurile sale romantice în lumea artei, un poet, pe parcursul acțiunii devine un tânăr susținător al românilor în campanii politice, capătând meseria de ajutor de notar, în final ajungând în România ca reprezentant al Bistriței.


Statutul familial îl infățișează pe Titu Herdelea drept cel mai mare fiu al învățătorului Zaharia Herdelea și al Mariei, avândule ca surori pe Laura și Ghighi. Acesta este învățat chiar de tatăl său când era mai mic, apoi este transferat de către învățător la liceul unguresc din Bistrița, iar mai apoi la liceul săsesc, ultimele două clase urmând să le facă în particular, însă fără a-și da examenele. Împreună cu surorile sale, Laura și Ghighi, Titu contribuie la moștenirea și istoria familiei. Laura își găsește drumul spre o nouă viață alături de George Pintea, Ghighi se pregătește pentru căsătorie, urmând pașii surorii sale, iar Titu râmâne neînsurat.


Portretul moral al personajului se realizează prin împletirea mijloacelor directe cu cele indirecte. Trăsăturile morale ale lui Titu sunt completate progresiv, pentru început indirect prin cuvinte naratorului „Titu era mândria familiei Herdelea”. Acestuia îi place să observe persoanele din jur și să le analizeze comportamentele, fără dorința de a provoca vreun rău: „Lui Titu, deopotrivă îi plăceau îngânările bețivului și nu știa cum să-l zgândăre, fără să bage de seamă popa”. Tot direct, naratorul obiectiv reușește să evidențieze portretul moral prin cuvintele celorlalte personaje „Toată casa jura că tânăr mai deștept ca dânsul nu se pomenește în împrejurime” și doamna Lang spune că „Titu e un tânăr foarte simpatic și bine-crescut”.


Caracterizarea morală continuă în mod indirect prin comportamentul și faptele sale. După ce renunță la ultimii ani de școală fiind persecutat de profesori, tatăl său îl trimite la notarul din Salva pentru a lucra pe post de ajutor și practicant. Acesta este pasionat de literatură, dorind să citească cât mai multe cărți sau ziare, luate de la preotul Belciug, dar și de la notar: „Citea cu patimă versuri, romane. Mai ales de când s-a lăsat de scoală, a citit tot ce i-a căzut în mână”. De asemenea, talentul sau de a scrie poezii este evidențiat în mai multe ocazii „Domnii din Armadia și cu deosebire doamnele și domnișoarele au citit cu mirare și invidie numele băiatului învățătorului din Pripas sub o poezie tipărită. În curând tot județul l-a consacrat poet”. 


În relația sa cu Lucreția, fiica profesorului Valentin Dragu, își dezvăluie latura sensibilă prin modul în care își exprimă gândurile și emoțiile în preajma acesteia, fiind unul dintre motivele declanșatoare ale chemării sale poetice. Titu Herdelea apare ca un personaj hotărât și devotat în relația cu Roza Lang, pentru care, deși o vedea rar singură, investea efort ca să consolideze legătura dintre ei, învățând ungurește. Tânărul dorește să evadeze din lumea cucerită de Austro-Ungaria a ținuturilor sale natale. În calitate de persoană idealistă, se entuziasmează rapid, visează cu ochii deschiși, sperând că peste graniță va cuceri lumea: „Cu cât se apropia ziua, cu atât Titu era mai tulburat. Se simțea fericit și totuși glasul lui tremura. Niciodată casa părintească nu i se păruse mai caldă. I se strângea inima gândindu-se că de-acum va trăi între oameni pe care nu i-a mai văzut”.


O trăsătură definitorie a personajului Titu este reprezentată de naționalismul acestuia. Acesta observă, lucrând ca notar, modul în care românii sunt defavorizați, în comparație cu ungurii. Acesta începe apoi a se gândi numai la mutarea sa în România, o aspirație ce a devenit principala prioritate, care devine realitate cu ajutorul fraților lui George Pintea, care locuiau în țară. Acesta a dus naționalismul la extrem și cât timp a rămas în sat, în Pripas, a rămas supărat pe tatăl său că a votat cu Bela Beck, un ungur, în favoarea lui Victor Grofșoru.


Portretul său fizic îi conturează personalitatea având o statură impunătoare „era înalt, cam deșirat, cu o față lătăreață, ochi albaștri spălăciți și o frunte largă”. Naratorul notează că Titu poartă haine decente și modeste, cravată albastră-azurie la gulerul înalt și rigid și se distinge printr-o înfățișare îngrijită: „Titu Herdelea, un tânăr de vreo douăzeci și trei de ani, în haine curățele și sărăcuțe, cu o cravată albastră-azurie la gulerul înalt și țeapăn, ras de mustăți și lung cât un par.”


În concluzie, Titu Herdelea este un personaj în proces de evoluție și formare, un tânăr ambițios în căutarea locului său în lume. El este o punte între lumea rurală, tradițională, reprezentată de părinții săi și de satul natal Pripas și lumea nouă, urbană și modernă, spre care tânjește și pe care vrea să o cucerească.