Baltagul - între carte și film

Romanul „Baltagul” scris de Mihail Sadoveanu și publicat în 1930, este ecranizat de către regizorul Mircea Mureșan, după un scenariu propriu, realizându-se o coproducție româno-italiană, premiera oficială a filmului având loc în octombrie 1969. Rolul principal îi este atribuit Margaritei Lozano, actriță cunoscută pentru cariera sa în cinematografia italiană, ce reușește să se transpună în locul Vitoriei Lipan, trecând prin toate stările pe care personajul le simte de-a lungul conținutului romanului, aflându-se în căutarea soțului răpus.


Între opera și film sunt reliefate o multitudine de asemănări, Mircea Mureșan încercând sa redea atmosfera pe care Sadoveanu o creează de-a lungul firului narativ. Vestimentația actorilor este una tradițională, specifică satelor de la munte, asemenea celui în care trăia Vitoria Lipan, cadrele filmării fiind de asemena în concordanță cu spațiul descris în romanul lui Sadoveanu. Sunt surprinse astfel momentele în care se topește zăpada, așa cum sunt descrise la plecarea Vitoriei în căutarea soțului ei, când se afla alături de fiul sau și de David, ce transporta marfă cu o sanie. Fiziologia actorilor corespunde cu imaginea creată în jurul fiecărui personaj din carte, un bun exemplu constituind actorul ce îl joacă pe negustorul neamț, acesta având barba roșcata, element pe care cade accentul în descrierea personajului din carte: „doi-trei negustori cu bărbile cărora își amestecase și el ariciul lui roș”. 


Cu toate acestea, datorită limitării în timp și spațiu pe care le întâmpină regizorul la realizarea ecranizării operei, apar și diferențe între carte si film, legate de desfășurarea acțiunii, fiind mai mult sau mai puțin semnificative, în funcție de importanța acordată evenimentelor în carte.


În roman, una dintre scenele esențiale din incipit este reprezentată de cea în care Minodora primește o scrisoare de la fiul dascălului Andrei. Vitoria, foarte suparată, îi reproșează fiicei sale că a făcut-o de rușine în sat. Drept pedeapsă, Vitoria îi spune fetei să muncească până seara: „Asta-i grija ta acuma, fată, să-mi faci asemenea rușine (...) Nu-s eu destul de necăjită c-am rămas singură asupra iernii? (...) Îți arăt eu ție scrisoare. Du-te și vezi de trage, până în sară în fușalăi lâna pe care ți-am pregătit-o”. Această scenă nu apare în film, însă în carte are o importanță majoră deoarece cititorii pot observa atitudinea autoritară pe care mama o manifestă față de fată. De asemenea, cititorii pot desprinde anumite elemente de caracterizare indirectă ale Vitoriei. În plus, se remarcă tot de la începutul filmului, absența prezentării legendei, pe care o spune Nechifor Lipan la nunți și la cumetrii, ce este însoțită de motto-ul romanului, preluat din balada românească „Miorița”: „Stăpâne, stăpâne/ Mai cheamă ș-un câne”, element semnificativ din operă, astfel filmul începând direct cu visul premonitoriu pe care îl are Vitoria Lipan.


Un alt element care este mai puternic evidențiat în roman decât în film este reprezentat de nivelul de implicare a lui Mitrea în anumite acțiuni din firul narativ. Din roman aflăm că atunci când Vitoria se pregătea să plece împreună cu fiul ei în căutarea lui Nechifor Lipan, lasă gospodăria în grija argatului Mitrea. De asemenea, femeia îi spune acestuia și ce atribuții are: „Cât om lipsi noi, tu să stai acolo între vite și să dormi. Te scoli și te duci la adăpat, le pui sub bot mâncare și iar te culci. Să nu uiți să mănânci și tu.”. În producția cinematografică este prezentat dialogul dintre Vitoria si preotul satului, care atunci când află că femeia va pleca în căutarea soțului, o întreabă ce se va întâmpla cu gospodăria ei. Aceasta îi răspunde că va rămâne de izbeliște până când se va întoarce. Astfel, din scena prezentată în film, ne putem da seama că Mitrea nu este implicat în îngrijirea gospodăriei. Chiar dacă este mai puțin important pentru evoluția evenimentelor, un element ce nu este prezentat în film este constituit de drumul pe care îl face văduva la Sabasa, ulterior urmând sa își regăsească câinele, pe „Lupu”. În film, Vitoria găsește animalul la Suha, încă din prima zi în care ajunge acolo, această diferența nefiind totuși definitorie, în comparație cu restul detaliilor legate de acțiune, de care regizorul tine cont în realizarea filmului, precum prezența hoțului în momentul în care Vitoria trage cu pușca noaptea, crezând ca oile sunt atacate de animale sălbatice. 


De asemenea, în film accentul nu este pus asupra anumitor acțiuni legate de înmormântare. În roman, se specifică diferite etape importante precum aducerea preotului în căruța pregatită de domnul Toma sau pregătirea merindelor ce urmau să fie împărțite sătenilor care vor fi prezenți. Totodată, atitudinea plină de hotărâre pe care Vitoria o manifestă are ca rezultat o buna organizare, domnul Toma devenind ajutorul ei de nădejde: „Tare-ți mulțămesc, domnu Toma, pentru ajutoru care-l dai”.


În concluzie, regizorul, prin intermediul elementelor vizuale și auditive, adaugă o dimensiune nouă și distinctivă poveștii originale, în timp ce cartea, prin bogăția detaliilor, reușește să transmită în totalitate profunzimea sufletului Vitoriei Lipan, care parcurgând un drum presărat cu neliniști, apără principii de viață fundamentale precum dreptatea și adevărul. „Baltagul” este astfel o ecranizare fascinantă și plină de semnificație.