Contemporan cu Mihai Eminescu și Alexandru Macedonski, George Coșbuc este unul dintre poeții români în a căror interpretare s-a depus un efort semnificativ. Trecând peste poeziile specifice pastelului, pe care le-am întâlnit și învățat din manualele școlii generale (spre exemplu „Vestitorii primăverii”), natura capătă un nou înțeles în operele ce alcătuiesc monografia lumii rurale, lume pentru care Coșbuc își arată admirația.
Observăm cum viața satului, împreună cu freamătul acestuia, constituie una dintre temele principale ale creației poetului. Atât simplitatea, cât și intuiția vieții rurale sunt compensate de intensitatea momentelor prezentate, pe care le consider amplificate de puritatea spirituală a oamenilor. Țin să cred totuși că motivele literare adiacente acestei teme sunt cele ce reușesc să dezvăluie așa-zisa filozofie a poetului. Astfel, motivele precum nunta, înmormântarea sau nașterea, prin caracterul lor repetitiv în orice comunitate, sunt legate strâns de credința lui Coșbuc în misterul divin, pe care acesta refuză să îl perturbe. Fără a căuta răspunsuri în ceea ce privește fenomenele aflate peste puterea înțelegerii omului, poetul lasă deci lumea să se rotească în voia ei și subliniază două dintre evenimentele repetitive ale vieții. În „Nunta Zamfirei” este descrisă o ceremonie țărănească autentică la care participă nuntași din nouăzeci de țări, în timp ce satul este preschimbat într-un „centrum mundi”, acaparat de tradițiile românești. Motivul înmormântării se regăsește în „Moartea lui Fulger”, în care ceremonialul funerar este pregătit după reguli arhaice, bazate pe simbolistica intrării în viața de apoi (făclia simbolizează luminarea noii căi apucate, în timp ce banul reprezintă prețul cerut la vama dintre cele două lumi).
Balada eroică „Moartea lui Fulger” deschide totodată drumul spre latura istorică a creațiilor lui Coșbuc, unde predomină durerea celor lăsați în urmă, așa cum găsesc că este reliefat în poezia „Trei, Doamne, și toți trei”: războiul lasă urme adânci în sufletul unui tată, ce își pierde cei trei fii în urma luptelor pe care aceștia le duc pe front.
Putem spune deci că George Coșbuc este centrul satului românesc din creațiile sale, așa cum satul este centrul preocupărilor lui la nivel poetic. Farmecul operelor este dat de ritmul acestora, generat prin metoda inedită pe care autorul o folosește și pe care chiar el o menționează – „Poeziile mele se compun cântându-le, și am atâtea melodii în cap, câte poezii am scris”- cântecul aducând și mai aproape resursele autohtone de creația în versuri.