Surprinsă încă din perioada pașoptistă în opere precum „Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon sau „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi, tema familiei devine recurentă în creațiile Marilor Clasici.

În „Amintiri din copilărie”, Ion Creangă conturează o lume rurală în care familia joacă un rol esențial în formarea copilului și în perpetuarea valorilor tradiționale. Familia este văzută ca principalul sprijin emoțional, dar și ca o instituție cu rol educativ, în care copilul învață regulile conviețuirii sociale și morale.

Personajul principal, Nică, trăiește într-un mediu familial cald, deși uneori autoritar. Mama sa este figura dominantă, o femeie severă, dar iubitoare, care reprezintă tipul mamei tradiționale, preocupată de bunăstarea și educația fiului său. De exemplu, scena în care Nică este pedepsit pentru că a mâncat smântâna reflectă o pedagogie dură, dar care își are originea în grija maternă. Această relație dintre mamă și copil este marcată de o alternanță între autoritate și afecțiune, evidențiind importanța familiei în conturarea personalității copilului.

Tatăl apare mai puțin în relatare, dar are de asemenea un rol important în conturarea lui Nică. El este cel care spunea că ar fi mai bine ca copilul să stea și să lucreze acasă decât să meargă la școală, în ciuda dorinței mamei de a-l face preot. În această operă, autorul alege să scoată în prim-plan rolul matern pentru a sublinia influența educativă și afectivă pe care o are mama asupra copilului, care va deveni în final un preot, iar apoi un scriitor.

De asemenea, bunicii, unchii și mătușile sunt prezenți în momente-cheie, sugerând că educația copilului nu se face doar în interiorul nucleului familial restrâns, ci și cu ajutorul comunității. Bunicul lui, David, în special, este un personaj care contribuie la dezvoltarea copilului.

În „Amintiri din copilărie”, familia este nucleul în care copilul se formează, atât din punct de vedere moral, cât și afectiv. Ion Creangă surprinde cu umor și tandrețe o lume în care familia joacă un rol esențial în viața individului.

În romanul „Mara”, Ioan Slavici pune accent pe familia monoparentală și pe eforturile unei mame de a-și asigura un viitor mai bun pentru copiii ei. Tema familiei este tratată cu realism și sensibilitate, fiind ilustrată prin relația dintre Mara și cei doi copii ai săi, Persida și Trică.

Mara este o văduvă harnică și ambițioasă, care își crește singură copiii, într-o societate tradițională, cu norme sociale stricte. Ea devine o figură maternă puternică, gata să facă orice sacrificiu pentru binele copiilor. Grija pentru educația și viitorul Persidei și al lui Trică este centrul vieții sale. Faptul că își trimite fiica la mănăstire pentru a primi o educație bună, chiar dacă aceasta nu își dorește acest lucru, arată devotamentul ei matern și dorința de a rupe cercul sărăciei.

Relația dintre mamă și copii este una complexă. Persida se răzvrătește împotriva autorității mamei, simbolizând dorința de independență a tinerei femei. Fuga ei cu Națl reprezintă un conflict între valorile familiei și aspirațiile personale. În ciuda neînțelegerilor, legătura afectivă dintre mamă și fiică rămâne puternică, iar Mara continuă să o ajute chiar și după ruptura inițială.

Trică, fratele mai mic, beneficiază și el de sprijinul mamei. Mara îl susține material, relația lor fiind una protectoare și echilibrată.

Romanul scoate în evidență și dificultățile unei familii conduse de o femeie singură, într-o lume dominată de bărbați. Mara se confruntă cu prejudecăți și obstacole, dar reușește să le depășească prin muncă și perseverență.

În romanul „Mara”, se prezintă astfel o familie atipică pentru timpul său, în care figura maternă este centrală. Slavici evidențiază prin acest roman puterea sacrificiului matern și complexitatea relațiilor de familie, punând accent pe influența profundă a mediului familial asupra destinului individului.

Ambele creații surprind o lume arhaică în care fiecare membru oferă și primește dragoste necondiționată.