Ardealul este o denumire populară folosită pentru zona Transilvaniei, zonă istorică situată în interiorul arcului carpatic. Zona Transilvaniei s-a aflat de-a lungul istoriei sub suzeranitatea Imperiului Roman, Regatului Ungariei și respectiv Imperiului Habsburgic. Realitatea ardeleană poate fi observată în diverse opere precum „Ion” scris de Liviu Rebreanu și „Mara” scrisă de Ioan Slavici.

Opera „Ion” este o adevărată frescă a vieții rurale de dinainte de Primul Război Mondial. Încă din începutul operei, cititorul este introdus în viața satului ardelean de la secolului XX din timpul ocupației austro-ungare. Caracterul monografic al romanului orientează cititorul către diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile evenimente din viața omului precum nunta, botezul și înmormântarea, relațiile sociale generate de diferența economică și culturală a satului ardelenesc, lucru bine reliefat în scena horei din incipit când este evidențiată prin tehnica detaliului semnificativ, stratificarea socială: fetele nemăritate stau pe margine și așteaptă să fie invitate la dans, femeile discută despre gospodărie, tinerii dansează, hora având ca principal rol întemeierea de noi familii, „bocotanii” discută alături de primar despre problemele politice ale țării, iar țăranii săraci stau de o parte fără a avea curajul să intre în discuție, pe treapta de jos a comunității din Pripas, fiind înfățișat Alexandru Pop al Glanetașului care privea „ca un câine la ușa cârciumei”. Dansul jucat de tineri, someșana, este specific zonei Ardealului: „Zecile de perechi bat Someșana cu atâta pasiune că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală și de mulțumire. Cu cât Briceag întețește cântecul, cu atât flăcăii se îndârjesc, își înfloresc jocul, trec fetele pe sub mână, le dau drumul să se învârtească singure, țopăie pe loc ridicând tălpile, își ciocnesc zgomotos călcâiele, își plesnesc tureacii cizmelor cu palmele nădușite...”.

Realitatea ardeleană este reflectată cu ajutorul personajelor, al statuturilor lor sociale, al tipologiilor în care se încadrează, dar și cu ajutorul problematicii pământului, temă actuală în satul ardelean de la începutul secolului XX. La nivelul textului se observă diverse tipologii, principale fiind tipologiile țăranului sărac și țăranului înstărit. Reprezentativă pentru partea stearpă a Pripasului este familia Glanetașului. Ion, personaj eponim se încadrează în cea dintâi tipologie fiind numit „sărântoc”, „tâlhar”, „hoț”, „destrăbălat” de către Vasile Baciu, personaj care face parte din tipologia țăranului înstărit. În ciuda statutului său social, acesta este determinat de a-și schima situația și de a pune mâna pe pământuri.

O adevărată frescă a spațiului și a târgului ardelenesc de la sfârșit de secol XIX și început de secol XX este regăsită în opera lui Slavici. Autorul înfățișează în roman, cu implicare, atât tradiții și obiceiuri respective zonei, cât și viața socială, cea politică, etnografia și eticul. Specific perioadei de timp, dar și regiunii geografice, meseriile aparțin unei bresle care funcționează după un propriu ceremonial, cei tineri urmând pașii părinților lor. Lumea prezentată în roman este una care se învârte în jurul banului, valoarea omului în societate fiind stabilită după starea sa materială. Mara este conștientă de forța pe care banul o are în societate și atunci muncește din greu, fapt reliefat încă din incipitul textului, punând banii câștigați în fiecare zi în trei ciorapi: în unul pentru bătrânețe și în ceilalți doi pentru Persida și Trică; „Niciodată însă ea n-o face numai pentru ziua trecută, ci pentru toată viaţa. Scăzând dobânda din capete, ea pune la o parte banii pentru ziua de mâine, se aduce la căpătâiul patului şi aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrâneţe şi pentru înmormântare, altul pentru Persida şi al treilea pentru Trică. Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună fie şi măcar numai câte un creiţar în fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se împrumută pentru ziua de mâine.”. Ca subiect pentru o mare parte a textului apare insistența pe tradiții și obiceiuri, astfel Mara refuză inițial să o lase pe Persida să se mărite cu cel drag, Hubăr Națl întrucât consideră că „își spurcă sângele” cu un străin.

Putem spune că cele două opere, „Ion” scris de Liviu Rebreanu și „Mara„ scris de Ioan Slavici sunt adevărate monografii ale satului ardelean, întrucât se prezintă tradiții și moravuri specifice, precum și stratificarea socială regăsită în zona Ardealului.