Liviu Rebreanu, membru titular al Academiei Române, instituţie de rang înalt care se ocupă cu ştiinţa şi cultura română, a fost un romanicer, prozator şi dramaturg român, cunoscut ca întemeietor al romanului modern din literatura română, dar şi al celui psihologic.Nuvela „Hora morţii", apărută în 1921 la editura „Viaţa românească" în volumul „Catastrofa" alături de alte două nuvele şi anume „Iţic, ştrul, dezertor" şi „Catastrofa", este o operă dintr-o serie bazată pe tematica războiului care reflectă realitatea macabră a conflictelor armate.

Rebreanu reuşeşte să introducă în aceste nuvele elemente șocante din propria viaţă. Condamnarea fratelui său, Emil Rebreanu la moarte pentru tentativă de dezertare şi imaginea cutremurătoare a pădurii în care dezertorii cehi erau spânzuraţi devin subiecte în volumul „Catastrofa" şi ulterior scene cu încărcătură emoţională în romanul de analiză psihologică „Pădurea spânzuraţilor".

Creaţia începe cu imaginea demoralizantă a vagonului care îi duce pe soldaţi la război, motivul morţii fiind prezent încă din incipitul operei. Acţiunea nuvelei este construită în jurul celor doi protagonişti Haramu şi Boroiu. Neliniştea cauzată de frica morţii apare din primele rânduri ale operei „Am să mor în bătălie...Am să mor...Mor.", acestea sunt spusele lui Ion Haramu care copleşit de griji avea faţa gălbejită, „Mustăţile rari i s-au zbârlit speriate, ochii tulburi parcă opintesc mereu să iasă din orbite, nasul i s-a subţiat şi i s-a lungit, iar cutele în jurul gurii s-au adâncit şi s-au înmulţit". Pe de altă parte îl avem pe Boroiu care încercă să îl convingă pe Haramu că nu va muri, dar în acelaşi timp şi pe sine „Eu nu mor! murmură căprarul încruntat. N-am să mor!...De ce să mor?". Cei doi soldați sunt prinşi într-un triunghi amoros, astfel amândoi având ca interes romantic pe fata Paraschivei şi a lui Grigore Bulbuc, Ileana.

Cele două personaje se află în antiteză. Ion Haramu este un bărbat înstărit, însă laș și fricos, temându-se că va muri în război lăsându-și copiii și soția singuri pe lume, în timp ce Boroiu este un tânăr sărac dar plin de neînfricare, acesta neavând teamă nici măcar de moarte. Boroiu are grijă de Ion Haramu pe parcursul călătoriei întrucât înainte de a pleca la război îi promite fostei sale soții, Ileana că va avea grijă de tatăl copiilor ei. Războiul este prezentat ca un motiv prevestitor al morții, Haramu fiind conștient încă de la ordinul de prezență în armata țării că va muri pe front, repetând insistent și fără vlagă secvența „Am să mor”.br>

Opera se termină tragic cu imaginea unei furtuni de gloanțe și cu asfințirea soarelui ce însângerează cerul și frontul de luptă. Privirea lui Boroiu se întunecă și cu mâna înțepenită pe armă și gura care i se umplea rapid de sânge se gândește cu speranță „Și Haramu poate că n-a murit...Poate...”.