Deosebirea dintre real și fictiv în operele literare poate fi considerată dificilă, în special când perioada prezentată în scriere nu este cunoscută de către cititor. Cea mai clară distincție poate fi făcută, de cele mai multe ori, de către autor.
Odată cu avansarea în lectura romanului proustian al lui Camil Petrescu, am ajuns la notele de subsol scrise de acesta în cel de-al doilea volum. În acel moment am realizat că opera nu reflectă doar o perioadă istorică importantă în țara noastră (și în lume), ci implică amintiri reale ale scriitorului, ce redactează a doua parte a operei pe baza jurnalului său de campanie din timpul Primului Război Mondial. Așadar, la o primă vedere, fictivul se regăsește în primul volum, în care este prezentată povestea nereușită de dragoste a soților Gheorghidiu, în timp ce elementele reale își găsesc locul în cealaltă jumătate, rezervată evenimentelor de pe frontul dintre Câmpulung-Muscel și Bran. Scena în care Ștefan Gheorghidiu este copleșit de presiunea artileriei germane, pierzându-și cumpătul, reprezintă una din zilele ce l-au marcat pe Camil Petrescu în realitate, așa cum prezintă chiar el într-o notă de subsol a romanului : „ziua aceasta, într-adevăr cea mai groaznică pentru mine (...) timp de nouă ani, am retrăit-o mereu, în vis, deșteptându-mă în zorii zilei totdeauna transpirat și istovit". În încercarea de a-și explica propriul comportament, autorul își prezintă căutările în memoriile altor soldați spre a înțelege că puțini sunt cei ce rămân ei înșiși sub ploaia obuzelor inamice.
Dincolo de latura psihologică și documentară a acestui volum, postfața scrisă chiar de autor după 25 de ani de la publicarea romanului dezvăluie o altă perspectivă asupra realității implicate în scrierea operei sale. Autorul oglindește în primul volum comportamentul „oligarhiei hrăpărețe" (și anume clasa burgheză), ce a făcut tot posibilul să se sustragă din participarea activă la război. Personajele ca Nae Gheorghidiu nu sunt deci departe de caracterele înșelătoare ale vremii: văzut drept un om influent și un dirijor pe plan politic, cunoscut pentru replicile sale acide transmise celor ce se arătau în conflict cu acesta, Nae a știut întotdeauna cum să aducă puterea banilor de partea sa, invocând afacerile sale drept un motiv pentru care să nu participe la războiul dus pe front. Aceeași atitudine este prezentată și în postfața romanului, unde autorul scoate la iveală metodele prin care burghezia se ferea să țină baioneta în mâini: „oricine va veni la mobilizare instalat într-un automobil, pe care-l va pune la dispoziția armatei" este ferit de bătaia „oricărui tun și a oricărei bombe". Prețul automobilelor cumpărate de burghezie a fost pus deci la egalitate cu viețile oamenilor ce au fost obligați să se afișeze pe frontul Primului Război Mondial.
Așadar, aparenta latură fictivă capătă note reale și pline de înțeles în momentul în care este însoțită de cuvintele lui Camil Petrescu. Deși personajele romanului sunt create de mintea autorului, acestea ascund adevăruri tragice pe care clasa burgheză le-a ascuns sub preș spre a-i fi bine. Opera reprezintă o adevărată revoltă a unui om ce știa cum soldații din tranșeele de la Oituz la Putna degerau - în timp ce femeile mondene erau îmbrăcate în rochii făcute din stofele găsite în depozitele armatei - dar care s-a lovit de ușile închise ale unui sistem putred, plin de scamatorii.
