Având în vedere faptul că Ion Luca Caragiale este cel mai mare dramaturg al Perioadei Marilor Clasici, acesta a avut o viziune specială asupra societății burgheze în care trăia, dezvăluindu-i moravurile și ironizându-le.

Una din operele în care societatea burgheză este satirizată este ,,O scrisoare pierdută”. Această piesă reflectă realist viața politică, surprinsă în timpul alegerilor, în perioada consolidării alianței burghezo-moșierești. Caragiale a pus în lumină, în comedia sa minciuna vieții politice, în perioada exploatării burghezo-moșierești, farsa regimului parlamentar și a sistemului ,,curat constituțional” lăudat de burghezie. Folosind mijloacele artistice, zugrăvind întâmplări veridice, autorul dovedește că afirmațiile burgheziei de a fi dat țării „o constituție democrată”, ,,un regim parlamentar reprezentativ” și „libertatea alegerilor” nu corespund realității. Între ceea ce susținea burghezia și realitate se stabilește astfel un contrast puternic din care reiese ridicolul.

Prin întâmplările înfățișate în piesa „O scrisoare pierdută” se întrevăd clar moravurile în așa-zisul „regim-constituțional” burghezo-moșieresc, cu acțiuni de culise, libertăți înăbușite, cu agenți electorali ce impun candidați pentru guvernare cu rezultate falsificate. Astfel, politica vremii este ironizată prin tipurile umane prezente în piesă: Zaharia Trahanache, bătrânul ramolit și încornorat, Ștefan Tipătescu, junele prim care, deși este aflat într-o funcție de conducere, este incapabil să se impună, fiind influențat de Zoe, amanta sa, Farfuridi, omul politic local care dorește să urce în ierarhie prin intermediul partidului și Agamiță Dandanache, șiretul om politic venit din capitală pe baza unui șantaj de pe urma căruia culege foloasele.

Caragiale reușește să ilustreze prin observația sa lucidă atmosfera de corupție și incultură de la sfârșit de secol XIX. Astfel, sunt prezentate mediocritatea vieții orașelor de provincie, imoralitatea familiei, abuzurile administrative si alte aspecte caracteristice ale realității vremii. Redând în mod critic moravurile burgheziei se înfățișează viața socială a vremii în adevărata ei lumină, iar comedia se impune prin realismul ei. Satira lui Caragiale în „O scrisoare pierdută” trece dincolo de împrejurările si personajele zugrăvite si vizează întregul regim de exploatare și asuprire burghezo-moșierească.

În plus, în piesa „O noapte furtunoasă” se observă aceeași mentalitate burgheză ce înfățișează încălcarea moralității familiale. Jupân Dumitrache este păcălit de o întâmplare ridicolă în care susține că i se atacă „onoarea lui de familist” de către un tânăr, Rică Venturiano, însă se dovedește că, de fapt, aceea fusese doar o încurcătură, în timp ce adevăratul iubit al soției sale era chiar un om de-al casei, Chiriac. Aici se poate vedea și incultura bărbaților, atât Nae Ipingescu și Jupân Dumitrache, cât și Rică Venturiano folosesc cuvinte greșit, schimbându-le înțelesul.

Așadar, având în vedere observația lucidă a lui Caragiale asupra burgheziei în special în comediile sale „O scrisoare pierdută” și „O noapte furtunoasă”, putem afirma că Ion Luca Caragiale este un dramaturg care a știut să pună accent pe aspectele care îl defineau și astfel mesajul a putut să ajungă la sufletele cititorilor.