Tema centrală identificabilă în opera „Steaua fără nume” scrisă de Mihail Sebastian este iubirea imposibilă dintre membrii cuplul format dintre Mona și profesorul Miroiu.
Cei doi se întâlnesc în gara unui orășel de provincie, după ce Mona este coborâtă din tren de controlor, deoarece nu avea bilet și nici bani cu care să-l plătească, ci numai fise câștigate la cazino. Profesorul Miroiu se afla acolo pentru că îi venise de la București o carte foarte scumpă. Pentru că șeful de gara și dânsul nu reușesc să găsească un loc unde necunoscuta să își petreacă acea noapte, profesorul se învoiește să o primească la el acasă. Bărbatul îi dezvăluie necunoscutei faptul că este pasionat de astronomie și îi spune că și-a cumpărat acea carte scumpa pentru a confirma descoperirea făcută de el, a unei stele noi. El o întreabă care este numele dânsei, după care își numește și steaua.
De dimineață, profesorul pleacă pentru a-i aduce Monei o rochie, iar când se întoarce, îl găsește pe șeful de gară împreună cu Grig, prietenul Monei, un om de afaceri de la București. Profesorul este mirat de acesta, iar Mona îl minte, afirmând că Grig este fratele ei. Aflând acestea, profesorul îi cere mâna fetei, iar după ce vorbește puțin cu Grig, își aduce aminte că trebuie să plece la școală. Când se întoarce, Mona îi spune că va pleca, iar Miroiu înțelege că aceasta nu avea să se mai întoarcă.
Diferența de statut social dintre cei doi face ca relația lor să fie una imposibilă, viața pe care o trăiește Mona fiind una luxoasă, precum o descrie și Grig: „la București iei două băi pe zi, una dimineaţa, una seara, într-o infuziune de lavandă, la 26 grade și 5 linii, nicio linie mai puțin, nici una mai mult”. Amândoi înțeleg că statuturile lor nu le permit acea relație, iar profesorul Miroiu rămâne îndurerat.
