Iubirea este o sursă de îmbogățire, bucurie și sentimente pozitive, ce oferă putere, resurse și scopuri noi. Încă din Antichitate, vechii greci au căutat să surprindă în cuvinte diferitele forme ale iubirii. Regăsim astfel alături de eros (iubirea romantică) și philia, acea formă de iubire fraternă sau prietenească, ce apare între persoane care se respectă reciproc și care împărtășesc aceleași valori. Aceasta din urmă este bazată pe o prietenie profunda, încredere, loialitate și sprijin reciproc.
Regăsim o expresie a acestei forme de iubire în cazul unui cunoscut grup de personaje ce trec prin multe aventuri împreună: naufragiații din opera „Insula misterioasă” a lui Jules Verne. Tema iubirii prietenești este reliefată prin diferitele situații prin care personajele trec împreună de-a lungul anilor, în care legătura puternică dintre acestea devine element cheie al supraviețuirii și al adaptării la condițiile dure de pe insulă.
Încă de la începutul romanului, personajele dau dovadă de multă solidaritate și grijă față de ceilalți. Astfel, încă din momentul naufragiului, protagoniștii se grupează și pleacă imediat în căutarea inginerului Cyrus Smith, care era pe moarte, în urma prăbușirii balonului. Salvat, inginerul le este profund recunoscător, asumându-si responsabilitatea de a-i ajuta să supraviețuiască pe insulă.
Datorită acestuia, cu trecerea timpului, echipajul s-a adaptat la condițiile dure, trecerea prin diverse experiențe periculoase determinându-i pe protagoniști sa stabilească legături puternice, toate muncile esențiale supraviețuirii lor, precum amenajarea Casei de Granit și a altor spații, fiind făcute în echipă. Cyrus Smith le împărtășește celorlalți cunoștințele lui, exprimându-și totodata afecțiunea și respectul față de ei.
O legătură deosebită dintre personaje, reliefată la nivelul conținutului este cea dintre Pencroff și Harbert, cei doi dezvoltând o prietenie profundă și încredere reciprocă, iar aceasta relație este vitală pentru supraviețuirea lor pe insulă. Pencroff, un marinar experimentat, își asumă rolul de protector al tânărului Harbert și îl învață diverse abilități de supraviețuire, precum vânătoarea și pescuitul. De asemenea, Pencroff îl învață pe Harbert cum să se descurce în mediul înconjurător și cum să caute și să folosească resursele insulei.
În momentul în care Harbert este împușcat de către un ocnaș, Pencroff, ce devenise ceva similar unei figuri paterne pentru Harbert, ce era cel mai tânăr dintre naufragiați, își exprimă spaima: „Ne-au omorât copilul! Copilul meu! L-au ucis!”, fiind cel ce a renunțat la munca lui mai multe zile pentru a-l ajuta pe rănit să își revină. Ceilalți, în timp ce Harbert era pe moarte, au căutat neîncetat o substanță necesară pentru ameliorarea temperaturii ridicate cauzate de febră, reușind în final, să îl salveze pe tânăr, reliefându-se iubirea ce i-o purtau, ca prieteni.
Efectul legăturilor dintre naufragiați este evidențiat, nu în ultimul rând, la finalul romanului, când, întorși pe continent, aceștia iau decizia de a rămâne împreună, chiar dacă nu mai sunt nevoiți să lupte pentru supraviețuire, colonizând un teritoriu din apropierea oceanului, pentru a le aminti de insula ce le-a servit drept casă timp de patru ani. Astfel este evidențiată puterea iubirii dintre prieteni, bazată pe încredere și sprijin reciproc, ce i-a ajutat pe protagoniști sa depună eforturi supraomenești pentru a supraviețui.
