Iubirea este adesea o forță contradictorie: ea poate aduce bucurie, dar și suferință; poate susține, dar și tulbura. În literatura realistă, iubirea nu este idealizată, ci analizată în profunzime, în contextul presiunilor sociale și al maturizării interioare. Un astfel de exemplu este romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu, care surprinde cu finețe complexitatea iubirii și transformarea ei într-o experiență de viață.
Romanul aduce în prim-plan iubirea adolescentină, pasională și nesigură, care îl leagă pe Felix Sima – un tânăr orfan și ambițios – de Otilia Mărculescu, o fată frumoasă, enigmatică și imprevizibilă. Relația lor este marcată de apropieri tandre, dar și de distanțe apăsătoare, de sinceritate, dar și de mister. Felix o iubește sincer, însă nu reușește să o înțeleagă pe deplin. Otilia, la rândul ei, îl apreciază, dar refuză să se lase prinsă într-o relație care i-ar anula libertatea. Ea îi spune, la un moment dat: „Te iubesc, Felix, dar nu te pot lega de mine. Ai un drum al tău...” Această replică reflectă maturitatea și luciditatea Otiliei, în contrast cu idealismul tânărului.
Pe parcursul romanului, Felix parcurge un drum de formare personală. Se remarcă prin inteligență și tenacitate, reușind să publice un articol într-o revistă franceză și ajungând, în final, un medic respectat. Astfel, iubirea – chiar dacă neîmplinită – devine motor al maturizării. Călinescu nu oferă o poveste de dragoste cu final fericit, ci una realistă, în care sentimentele nu sunt suficiente pentru ca doi oameni să rămână împreună.
Otilia, asemenea unei figuri feminine moderne, alege să plece la Paris și se căsătorește cu Pascalopol, lăsând în urmă nu doar casa de pe strada Antim, ci și o parte din trecut. Felix își amintește de ea mereu cu nostalgie și, chiar atunci când o vede într-o fotografie, recunoaște că nu o mai poate identifica: „Nu mai recunoștea nimic din fata nebunatică...” Această pierdere a recognoscibilului simbolizează trecerea ireversibilă a timpului, dar și maturizarea definitivă a lui Felix.
Romanul devine, astfel, mai mult decât o simplă poveste de iubire: este o meditație profundă asupra identității, libertății și devenirii. „Enigma Otiliei” rămâne una dintre cele mai puternice fresce ale societății burgheze de început de secol XX, dar și un roman al maturizării sufletești, în care iubirea, chiar dacă nu se concretizează, modelează destine și lasă urme adânci în conștiința celor care o trăiesc.
