„Tatăl apare în simbolistică nu atât ca părinte egal cu mama, cât ca legiuitor.” (Paul Ricoeur)

În literatura română, de cele mai multe ori, tatăl este văzut ca fiind capul familiei, denumit de critica literară „Pater familias”. În multe opere literare, el reprezintă centrul familiei, iar celelalte personaje gravitează in jurul lui. El joacă un rol important în dezvoltarea familiei și influențează atât pozitiv, cât și negativ evoluția acesteia.

În literatura română, tatăl apare în diverse ipostaze. În „Moromeţii” de Marin Preda, Ilie Moromete, personajul principal este ultimul ţăran autentic. Ilie este tatăl a șase copii, trei din prima căsătorie: Paraschiv, Achim şi Nilă, şi trei din căsătoria cu Catrina, Tita, Ilinca şi Niculae, mezinul familiei. Tatăl este un personaj de neînduplecat indiferent de situaţie şi nu acceptă ca unul dintre copii să aibă un cuvânt împotriva sa. Fiind un ţăran de mijloc, nici prea sărac, nici prea bogat, Moromete nu este obsedat de pământul lui aşa cum era majoritatea oamenilor în acea vreme. Este un om care ştie cum să scape din încurcături, amânând cât mai mult plata impozitelor, lucru care îl enervează la culme pe Jupuitu'.

Marin Preda, autorul romanului, mărturiseşte că persoana care l-a inspirat să îl conceapă pe Ilie Moromete a fost nimeni altul decât tatăl său, Tudor Călăraşu: ,,Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creaţie preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci şi maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat şi în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment a rămas stabil şi profund pentru toată viaţa, şi de aceea cruzimea, cât şi josnicia, omorurile şi spânzurările întâlnite des la Rebreanu şi Sadoveanu şi existente, de altfel, în viaţa ţăranilor nu şi-au mai găsit loc şi în lumea mea scăldată în lumina eternă a zilei de vară. În realitate, în amintire îmi zac fapte de violenţă fără măsură şi chipuri întunecoase, infernale, dar până acum nu le-am găsit un sens... Poate că nici nu au!”.

Aceste aspecte sunt dezvăluite de Marin Preda inclusiv în romanul sau autobiografic, ,,Viaţa ca o paradă” :,,am pus mâna pe stilou şi am început să scriu: Ilie Moromete... ”. Cocosilă era singurul personaj care îndrăznea să îi spună lui Moromete după porecla sa, ,,Patanghele” direct în faţă, această poreclă fiind pusă de săteni pe la spatele lui Ilie. Marin Preda: ,,Cocoșilă îi spunea şi el tatălui meu, adesea, Patanghele, şi nu înţelegeam de ce tata stă de vorbă cu el şi părea că nu aude porecla.”

Când fiii îl părăsesc şi familia este în pragrul destrămării, Moromete îşi dă seama că greşise când a afirmat că ,,lumea era aşa cum şi-o închipuia el” şi că problemele sunt ,,numai ale altora”.

Moromete are o logică ,,sucită”, aşa cum spune Catrina, dar ştie să se descurce în orice situaţie. Când Bălosu vine să îl întrebe din nou despre vânzarea salcâmului, Moromete îi răspunde cu calm: ,,Să ţii minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta o să fac o grămadă de grâu”, demonstrându-i lui Bălosu că poate face bani şi altfel decât prin vânzarea salcâmului, acest lucru nefiind printre priorităţile sale.

Este un personaj ironic, trece peste probleme făcând haz de necaz, uluieşte persoanele prin răspunsurile sale fără noimă sau total ironice. În momentul în care îl trezeşte pe Nilă să meargă în toiul nopţii să taie salcâmul, Nilă, nedumerit, îi pune o serie de întrebări tatălui său: ,,De ce să-l tăiem? Cum o să-l tăiem?”. Tatăl său îi răspunde într-un mod care îl lăsa fără replică pe Nilă: ,,Aşa, ca să se mire proştii”. Nilă învaţă de la tatăl său şi în momentul în care Paraschiv pune aceleaşi întrebări Nilă îi răspunde pe acelaşi ton şi cu aceleaşi cuvinte: ,,Aşa, ca să se mire proştii”. De asemenea, când fetele pleacă la scăldat în loc să îşi ajute mama, Moromete le ceartă într-un mod inedit: ,,Dacă vă iau de păr şi mătur bătătura cu voi, vă scutesc de-o treabă mâine dimineaţă”.

Este un om care iubeşte să vorbească, să se bage în seamă şi să stea de vorbă cu oricine, deşi singurul lui prieten adevărat era Cocoșilă cu care pierdea ore întregi vorbind despre fel de fel de lucruri fiecare mai puţin important decât celălalt.

În finalul romanului, Moromete pare nepăsător, ,,nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la drum pe stănoaga. Nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind”. Ilie Moromete, cel de altădată dispăruse, nu mai apărea la întâlnirile din Poiana lui Iocan, lucru care va face aceste întâlniri să se anuleze, deoarece cel mai important om refuza să mai apară.

Eugen Simion afirma în critica sa: ,,Tatăl real pe care îl invocă în fragmentul citat mai înainte este, desigur, un simbol al acestei lumi scăldate în lumina eternă a zilei de vară, dar Ilie Moromete, varianta lui din roman, este creaţia ficţiunii epice, este un veritabil erou de roman. Nu ştiu şi, până la urmă, nici nu interesează aproape deloc dacă scriitorul a pornit de la un prototip sau l-a inventat pur şi simplu. Importantă, cu adevărat, este doar veridicitatea lui literară. Şi la acest capitol lucrurile sunt clare în ,,Moromeţii” I-II: Ilie Moromete este un personaj memorabil, un personaj care a coborât din carte în viaţă cu identitatea dată de Marin Preda. Aşa se întâmplă de regulă cu personajele din marile romane ale literaturii...”. Acest citat arată importanţa dată de critici şi de oamenii de rând acestor volume, fiind o carte realistă, cu întâmplări adevărate, ce probabil că s-au întâmplat undeva într-un colţ îndepărtat al vreunui sat, şi, deşi veridicitatea întâmplărilor nu poate fi confirmată, inspiraţia lui Marin Preda cu privire la personajul principal este clar că a venit de la tatăl său, Tudor Călăraşu, ,,de profesie plugar”.

De asemenea, Mihai Gafiţa, care îl asemăna pe Ilie Moromete cu Păcală, scrie: ,,Ilie Moromete nu va fi un triumfător în planul social - cum e mai întotdeauna cunoscutul erou popular, simbol al înţelepciunii ţărăneşti -, mânuind însă, cu aceeaşi adresă, viclenia, nu doar inteligenţa sa nativă, spontaneitatea în aflarea soluţiei fără greş, adesea cu iz de farsă. [...] Străduinţa lui Moromete are în vedere apărarea trudnică a demnităţii umane şi a formulei sale de existenţa socială. [...] Este un ultim mohican al competiţiei individualiste cu societatea.” Ilie Moromete rămâne unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura română, simbolizând lumea tărănească și valorile ei, un personaj realist și rotund, tipic pentru pătura socială a țărănimii legate de pământul care asigură existența familiei si respectul colectivităţii. „Hotărât lucru, Moromete este cel din urma tăran, în acest roman al deruralizarii satului’’(Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, editura Gramar 2001, pagina 275, capitolul „Cel din urmă țăran„) . Bibliografie: http://www.crispedia.ro/Aprecieri_si_referinte_critice_despre_personajul_Ilie_Moromete_din_romanul__Morometii___de_Marin_Preda http://literaturaromana.g0.ro/article/ilie-moromete-caracterizare-188-1.html Marin Preda, „Moromeţii”, Biblioteca pentru toţi G. Ibrăileanu, „Studii literare”, Editura Tineretului Nicolae Manolescu, „Arca lui Noe”, Editura Gramar