Romanul „Maitreyi” de Mircea Eliade este un roman de dragoste, realizat într-un context oriental romantic, mistic, fascinant, încărcat de simboluri, mituri, tradiţii, datini, obiceiuri, ritualuri, sensuri, subtilităţi semnificative pentru cultura indiană.

Inspirat din experienţa indiană, Maitreyi este povestea emoţionantei întâlniri dintre Allan şi Maitreyi. Opera este un roman al experienţei pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, de către personaje, a unor experienţe definitorii, iar impresia de autenticitate provine din utilizarea unor elemente care ţin de realitate (jurnalul din India al scriitorului, elemente autobiografice, scrisori). Mircea Eliade petrece mai mulţi ani în Calcutta, dedicându-se studiilor de orientalistică la universitate sub conducerea celebrului istoric al filosofiei indiene Surendranath Dasgupta. Povestea de dragoste trăită de autor alături de fiica profesorului este principala sursă a romanului Maitreyi. Notele din jurnalul acestei perioade vor sta la baza creaţiei epice, care aparţine ficţiunii.

Autorul a intitulat opera cu numele personajului principal feminin – Maitreyi, considerată de critica literară cel mai exotic personaj din literatura română, ea simbolizând misterul feminităţii. Misterul este ascuns în sufletul eroinei pe care tânărul european o cucereşte, fără a-i desluşi vreodată taina: „suflet nepătruns şi neînţeles, tot atât de himeric şi de sfânt ca şi al celeilalte Maitreyi, sihastra din Upanişade”. Ipostaza sacră a Maitreyiei derivă din chiar numele ei: în mitologia indiană, acest nume era purtat de soţia unui mare înţelept şi le simboliza pe femeile superioare intelectualiceşte; în termenii mitului, Maitreyi era o iniţiată, însetată de cunoaşterea adevărului absolut.

Romanul „Maitreyi” este alcătuit din 15 capitole. Acţiunea se petrece în anul 1929, în Calcutta, unde trăieşte o lume pestriţă, formată din trei comunităţi: comunitatea autohtonă, conservatoare, formată din indieni și bengalezi, comunitatea albă, europenii „civilizați”, formată preponderent din englezi si comunitatea eurasiatică, dispreţuitoare faţă de indigeni, dar grăbită să-i imite pe europeni.

Scriitorul abordează problema discriminării, care îşi are rădăcinile din cele mai vechi timpuri, iar rasa albă a vrut dintotdeauna să fie superioară celei negre. În roman, europenii şi eurasienii îi considera pe cei de altă culoare oameni de mâna a doua. Din păcate, rasismul cauzat de culoarea pielii, discutat de Mircea Eliade în paginile romanului, persistă şi face multe victime şi în zilele noastre. Conţinutul operei poate avea un ecou în combaterea discriminării, aducându-se în discuţie principiul egalităţii între semeni.

Tema romanului este iubirea-pasiune înfiripată între doi oameni cu formaţii sufleteşti foarte diferite, iar ideea este că orice abatere de la dragostea imaculată şi totală dintre parteneri duce la dezastrul sufletesc. În plan real, asistăm la o incompatibilitate între personajele ce aparţin unor medii şi culturi diferite, cea orientală şi cea occidentală. Incompatibilitatea este cauzată de diferenţele de mentalitate, civilizaţie, religie. Sentimentele pentru europeanul Allan au semnificaţia unei duble iniţieri: erotică, într-o iubire totală şi culturală, în lumea exotică a Indiei. Astfel, motivele mitice se înterpătrund în opera lui Mircea Eliade. Iubirea istorisită în el nu-i o iubire ca altele, pentru că eroina romanului nu este o indiancă oarecare. Ea e o femeie în care se află conturată pentru Allan spiritualitatea subconştientului.

Alături de Maitreyi, de-a lungul romanului, europeanul pătrunde în sufletul indic. Descoperă acest suflet pe măsură ce i se dezvăluie sufletul iubitei, care rezumă pe al umanităţii hinduse. Aşadar, eroina aparţine unei alte lumi, care are o altă mentalitate, un alt mod de a gândi, o altă concepţie despre lume şi viaţă, de aici o altă modalitate a dramei incompatibilităţii. Maitreyi gândeşte după Codul lui Manu, după modelul din Upanişade, Bhagavadgita, Yoga. Ea are o concepţie panteistă despre lume, de aceea s-a îndrăgostit de un copac şi îi explică lui Allan reguli, obiceiuri, ritualuri de nuntă, modelul de viată pentru casta brahmanilor, de care aparţine. Chiar dacă eroul trecea la o altă religie el nu putea intra în casta brahmanilor. Romanul nu poate fi înţeles în afara contextului spiritualităţii indiene. Logodna, căsătoria după unul din cele opt ritualuri din Codul lui Manu, este un eveniment cosmic şi are implicaţii profunde asupra lumii. Maitreyi, conform acestui cod, ar fi trebuit să se căsătorească după ritualul brahman. Se înconjoară un anumit fel de foc, se incantează versete de către preoţi, se toarnă ofrande în focul ritualic, mireasa calcă cu piciorul gol amprentele piciorului soţului, exprimând supunerea ei deplină, poartă rochie dată de tatăl ei şi ascultă de voinţa tatălui. Căsătoriile benefice sunt după ritualul brahmanilor, după ritualul zeilor, după ritualul oamenilor, după ritualul cântăreţilor, iar cele malefice sunt după ritualul uriaşilor, al giganţilor, al vampirilor şi al demonilor. Ritualul simplu cu un inel, sub forma unui legământ între cei doi tineri, este după modul cântăreţilor, fără prezenţa părinţilor. Inelul de nuntă comandat şi adus de Maitreyi este simbolic. El este alcătuit din doi şerpi: unul de fier, reprezentând principiul masculin, virilitatea, şi unul galben de aur, reprezentând principiul feminin. Ei ţin o piatră simbolică pe care Maitreyi o alese din caseta doamnei Sen. Inelul face parte din ritualul căsătoriei şi după ce a fost adus, Maitreyi organizează o plimbare pentru a realiza logodna, element esenţial pentru înfiriparea şi evoluţia cuplului Allan – Maitreyi.

Maitreyi, fată indiană, avusese până acum un mod specific, local, de a iubi, ritualurile şi „naivităţile” care-i acopereau senzualităţile fiind dintre cele mai stranii pentru un om alb, poetice însă, prin apropierea lor de natură. Copilă fiind, iubise „suprafiresc” un pom, mai înainte de a-l fi cunoscut pe Allan. Noaptea, fugea uneori din odaie, goală, şi se urca în „pomul ei”, îl îmbrăţişa plângând şi stătea acolo, „sus, între frunze, până se făcea ziuă şi începea să tremure”. „Atingerile” de corpul iubitului aveau ceva din acel „suprafiresc” panteistic: „Am simţit şi am verificat această minune umană: contactul cu suprafirescul, prin atingere, prin ochi, prin carne”. Partenerul o ascultă, o observă şi abia presimte cât de complicat este sufletul hindus, şi cât de „simpli, naivi şi clari suntem noi, civilizatorii”. Aceleaşi sunt şi obstacolele care stau în calea îndrăgostiţilor, prejudecăţile celor din jur. Diferă doar „formele” în care acestea se manifestă. Părinţii Maitreyiei care îl iubeau foarte mult pe Allan, voind chiar să-l înfieze, şi care îl lăsau atât de mult în preajma fiicei lor – spre a-şi forma sentimente „frăţeşti”, spun ei – se alarmează la culme când descoperă adevărul şi-i despart pe cei doi în chipul cel mai brutal cu putinţă. După plecarea din casa lui Sen, Allan este văzut în procesul de „dezintoxicare”, încercând să-şi recapete luciditatea. Momentul este remarcabil pentru conturarea a două mentalităţi: una a europeanului, stăpân pe voinţa pe care o pierduse la un moment dat şi una a asiaticului, cufundat în fericirea suferinţei.

„Barierele sociale” create de religie și prejudecăţi ies la iveală şi în această lume veche, mai fioroase chiar decât la „civilizaţii” europeni. Opoziţia dintre două lumi diferite, cea europeană şi cea asiatică, dezvăluie conflictul romanului. Uniţi prin iubire, cei doi tineri rămân exponenţi ai acestor mentalităţi. Conflictul dintre europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen, tatăl fetei, redă opoziţia dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţiei, reprezentând lipsa de comunicare dintre civilizaţii şi mentalităţi.