Ion Creangă este socotit drept unul dintre cei mai mari scriitori români ai secolului al XIX-lea. Critica literară l-a situat pe Creangă printre marii povestitori ai lumii, umorul fiind o notă importantă a creației sale. Scrierile sale sunt originale și vii datorită umorului său țărănesc.

 Umorul este o caracteristică esențială a prozei lui Creanga și poate fi observat în toate lucrările sale. În cele mai multe cazuri, acesta este prezent sub forma unor glume și cimilituri care încurajează râsul și zâmbetul, dar care au și un înțeles mai profund. De exemplu, în ,,Amintiri din copilărie”, Creanga povestește despre aventurile sale din copilărie și despre oamenii pe care i-a întâlnit, folosind o abordare ludică și ironica.

 Ironia este o trăsătură importantă a prozei lui Creanga, care apare adesea sub forma unor glume ascuțite sau a unor observații subtile. Umorul este prezent în scrierea autobiografică și prin portretele pe care autorul le face diferitelor personaje. În ,,Amintiri din copilărie”, Creanga își descrie unchiul într-un mod ironic, subliniind atât virtuțile, cât și defectele sale, într-un mod care amintește de personajele din comediile lui Molière, iar pe rudele păgubite de cireșe si cânepă le descrie astfel: ,,Moș Vasile era un cărpănos și-un pui de zgârie brânză ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: a tunat și i-au adunat”.

 Se poate observa că în proza lui Creanga, umorul și ironia sunt adesea folosite împreună, oferind o perspectivă satirizată asupra lumii și a societății din acea vreme. De exemplu, în ,,Povestea lui Stan Pățitul", Creanga prezintă aventurile unui bărbat care întâlnește diverse personaje ciudate, într-un mod care amintește de basmele populare. Totuși, sub umorul aparent, se ascunde o satiră subtilă asupra lumii rurale și a unor obiceiuri și tradiții: ,,Și apoi este o vorba: ca pana la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alții; de la 25-30 îl însoară o baba, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac”.

 Comicul este dat și de exprimarea hazlie. Pentru a stârni râsul, autorul folosește ironia, scene comice, citate, expresii, vorbe de duh, tratarea comică a unor situații dramatice. Sursele umorului sunt susținute și prin zicători rostite in versuri: ,,La plăcinte înainte, la război înapoi”, ,,Voinic tânăr, cal bătrân / Greu se-ngăduie la drum”.

 În scrierile sale se observă și altă sursă de umor, fiind reprezentată de vorbirea rimată, jocul de cuvinte cu același sufix: ,,poate ca acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de sora Pandilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă ori din târg de la sa-l Cati, megies cu căutați și de urmă nu-i mai dați”.

Așadar, umorul și ironia sunt trăsături esențiale ale prozei lui Ion Creanga, care îi oferă operei sale un farmec aparte și care subliniază talentul său de a observa și de a reda lumea din jur. Prin intermediul glumelor și al observațiilor subtile, Creanga reușește să aducă un zâmbet pe buzele cititorilor săi, dar și să ofere o perspectivă critică și ironică asupra societății din acea vreme.