Slavici - Justițiar al literaturii române

 Ioan Slavici este un autor influențat de moralitatea faptelor pe care le relatează. Datorită anilor lui de preoție, observăm în nuvelele lui o oarecare afinitate pentru răsplătirea sau pedepsirea faptelor așa cum se cuvine, în funcție de intensitatea lor. După cum am putut analiza, aceasta trăsătură a scrierilor lui Slavici produce o limitare a omniscienței pur obiective și creează o fină notă de subiectivitate.

 

 Privind creațiile autorului, observăm că această limitare a omniscienței este prezentă în majoritatea nuvelelor sale, unul dintre cele mai cunoscute exemple fiind „Moara cu noroc”.

 

 Citind „Moara cu noroc” am remarcat cum la final toate personajele principale au fost pedepsite în conformitate cu gravitatea faptelor lor. Lică Sămădăul s-a sinucis primind pedeapsa maximă pentru nelegiuirile comise. Prin gestul macabru al lui Lică, și Pintea și-a primit pedeapsa, dorința lui cea mai mare fiind prinderea și arestarea lui Lică. În timp ce Ana a fost înjunghiată de Ghiță pentru că s-a dăruit lui Lică, Ghiță a fost împușcat de Răuț, omul lui Lică, primind pedeapsa meritată pentru ajutorul oferit sămădăului și mărturia falsă de la tribunal.

 

 Poate oare cineva sa ghicească ce s-ar fi intamplat cu Ghiță, Ana și Lică dacă Slavici nu și-ar fi asumat rolul de judecător al acestora prin intermediul dogmelor biblice? Probabil nu, dar putem doar să ne imaginăm o lume în care Lică și ajutoarele lui ar fi fost arestați, împlinind dorința de răzbunare a lui Pintea. Ghiță și Ana ar fi reușit să scape de influența negativă a sămădăului. Apoi ar fi revenit la statutul de cârciumari cinstiți și care au belșug datorită bunătății și voii bune pe care o primesc oamenii care trec pe la cârciuma lor și (Cine știe?) ar fi avut în continuare prosperitate și ar fi trăit fericiți la moară până la adânci bătrâneți.

 

 Această limitare a omniscienței prin pedepsirea personajelor conform faptelor săvârșite am întâlnit-o și în romanul „Mara”. Vedem în scena din final cum Hubăr a fost ucis de Bandi primind pedeapsa pentru că a înșelat-o pe Hubăroaie și pentru că l-a părăsit și a ascuns faptul că este tatăl lui nelegitim, motiv pentru care băiatul a rămas singur după moartea mamei sale.

 

 Scrierile lui Ioan Slavici sunt o importantă parte a literaturii române datorită caracterului lor puternic moralizator, caracter creat prin limitarea omniscienței și pedepsirea aspră a abaterilor de la principiile morale și cele biblice. Aceasta insistență asupra moralității este dată de anii în care a fost preot și în care și-a creat o opinie fermă despre pedepsirea nelegiuirilor și despre intensitatea pedepsei primite aflată în strânsă legătură cu cea a faptelor săvârșite.