Harap-Alb din perspectiva unui adult

 Zilele trecute am recitit basmul„Povestea lui Harap-Alb” și nu mi vine să cred cât de mult se poate schimba capacitatea de înțelegere a unui om. Dacă acum zece ani ani, când auzeam basmul eram fascinat de intriga unică și de acțiunea fantastică (la propriu și figurat) acum sunt tentat să-mi arunc o privire asupra unor aspecte culte precum viziunea despre lume a autorului, simbolistica, compoziție, etc..

 

 Un prim element ce sare în evidență pentru cititorii conștienți de ironia autorului Ion Creangă se regăsește chiar pe coperta cărții. Titlul. O să trec rapid peste titlu: alcătuit analitic, începe cu substantivul "povestea" ce implică noțiunea de fantastic, prezentă mai ales în literatura populară, în care întâmplările fantastice se termină mereu cu binele care triumfă, în plus titlul arată în ce ipostază se va afla personajul principal. Legat de numele personajului principal, dacă ești la liceu, deja știi următoarele trei cuvinte pe care le voi spune. Este un oximoron. Fără a citi măcar un cuvânt din conținut, un cititor atent ar realiza ce vrea Creangă să facă, acel lucru fiind invocarea proverbului „nu judeca o carte după copertă”, sau în cazul acesta „nu judeca o carte după publicul țintă”, sau „nu judeca o carte după specie”.

 

 Din punct de vedere al compoziției, sunt prezente alte două noțiuni ce sunt mai relevante pentru cititorii maturi, acelea coordonând de asemenea povestea: motivul călătoriei inițiatice și motivul depășirii problemelor. Motivul călătoriei inițiatice este prezent în trei stadii: călătoria inițiatică, unde copilul confirmă că este demn de a începe o asemenea călătorie, din punct de vedere fizic, dar și psihic, călătoria de verificare, unde protagonistul demonstrează experiențele pe care le-a strâns, punându-le în aplicare, și călătoria de întoarcere a acum-eroului, ce se încheie cu moartea și apoi învierea acestuia într-un mod ireal, iar apoi recunoștința celorlalte personaje.

 

 Geniul lui Ion Creangă din nou se ivește pe neașteptate, Harap-Alb fiind un erou atipic de basm, un tânăr fără însușiri excepționale sau puteri supranaturale. Tipologic, se apropie mai mult de personajul realist, și nu de cel fabulos, el fiind un neinițiat surprins în procesul maturizării. Statutul moral, cât și psihologic sunt puse în prim plan, urmărind relația sa cu celalalte personaje ajutoare, cât și procesele lor de gândire în trecerea probelor.

 

 De aceea „Povestea lui Harap-Alb” este considerată „sinteza basmului românesc” după afirmația lui Nicolae Ciobanu.