„Țiganiada” o parabolă a realității

 Poemul alegoric „Țiganiada” reprezintă o creație iluministă ce dezvoltă drept temă egalitatea dintre națiuni. Opera este o creație eroico-comico-satirică în spatele căreia se află tragismul unei națiuni tolerate, Ion Budai Deleanu găsindu-și punctul de plecare atât în lucrarea „Homer Batrahomiamahia” de Torquato Tasso, tradusă drept „Lupta broaștelor cu șoarecii”, în opera „Don Quijote de la Mancha” a lui Miguel de Cervantes, cât și în lucrarea „Orlando furioso” de Ludovico Aristo.


 Din punct de vedere structural, textul este alcătuit din 12 cântece dedicate lui Petru Maior, acesta fiind prezentat drept o anagramă, nu pentru a-i ascunde identitatea, ci mai degrabă pentru a nu produce o invidie a clasei politice. Poemul lui Budai Deleanu, dincolo de aspectul său documentar și istoric, se remarcă și prin bogăția limbii literare folclorice, fiind rezultatul implicării rațiunii (sunt identificabile multiple arhaisme, regionalisme și ideologisme), dar și al expresivității (prin prezența elementelor de alegorie, metafore și epitete).


 Odată cu sfârșitul secolului XVIII, în Transilvania începe să se adopte curentul iluminist. Iluminismul apare în Europa drept o mișcare ideologică și filozofică, cu consecințe atât culturale și sociale, cât și politice. O mișcare a iluminismului german o susține Școala Ardeleană. Ideea Școlii Ardelene s-a născut pentru inovație, mișcarea iluministă pornind o reformare a societății, o societate nouă, rațională, plină de cultură. Școala ardeleană impune concepția drepturilor egale pentru toate cele trei națiuni ce se situau pe teritoriul Transilvaniei, transformând caracterul politic în unul privat de violență, revendicările în cele din urmă fiind total respinse. Ținând cont de caracterul iluminist introdus al mișcării, au fost înființate școli cu predare în limba română și s-au introdus publicații în limba română printre care se află și manuale, calendare și cărți ce dezvoltau știința.


 Ion Budai Deleanu apelează la sensurile conotative ale termenilor, explicându-le semnificația în notele de subsol. Aceste note de subsol aduc un mod de a atrage atenția asupra esenței și a ineditului operei. Poemul alegoric „Țiganiada” este un text spectacol ce este înfățișat într-un mod ingenios, astfel toți cei care au fost „botezați” de către scriitori și au fost introduși în notele de subsol ale paginii sunt cititori și presupuși critici. Jocul lui Budai Deleanu provoacă confuzii cititorului care nu înțelege cum un mare număr de cititori au devenit ei însăși treptat, naratori sau personaje. Astfel, creația lui Ion Budai Deleanu dă impresia de o scriere dublă încă din incipit, Budai Deleanu exprimându-și indirect metodele de scriere „prin țigani se înțeleg și alții, care tocmai așa au făcut și fac”.