Ion Budai-Deleanu

Ion Budai-Deleanu

 Ioan Budai-Deleanu a fost un scriitor, teolog, filolog, lingvist, istoric și jurist, fiind unul din membrii fondatori ai Școlii Ardelene.

 

 Pentru un timp a fost în slujba de psalt (cantor, cântăreţ bisericesc) la Biserica Sf. Barbara din Viena. Apoi a devenit profesor și prefect de studii, pentru o scurtă perioadă, la Seminarul teologic de la Blaj (1787). Pentru că a intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob, a renunțat la intenția de a fi hirotonisit ca preot. S-a stabilit ulterior la Liov, unde a obținut, prin concurs, postul de secretar juridic al tribunalului provincial. În 1796 este avansat consilier (judecător) la Curtea de Apel, funcție pe care o va deține tot restul vieții. În acest timp elaborează numeroase lucrări, cele mai multe rămase însă în manuscris, și publicate – doar în parte – mult după moartea sa. A fost preocupat de variate domenii precum, dreptul, pedagogia, istoria, etnografia, lingvistica și literatura. La scrierile originale se adaugă o serie de traduceri de opere legislative și literare.

 

 Este autorul primei epopei în limba română, Țiganiada sau Tabăra țiganilor. Considerată opera sa reprezentativă, Țiganiada tratează un subiect alegoric cu tendințe satirice antifeudale și anticlericale. Un alt poem satiric Trei viteji, rămas neterminat, valorifică motive din celebra lucrare a lui Miguel de Cervantes, Don Quijote de la Mancha.

Directory description

Articole