Reprezentant al perioadei pașoptiste, poet, prozator, dramaturg, publicist, ministru al Afacerilor Externe în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri este creatorul literaturii dramatice în România. Creațiile sale au contribuit la dezvoltarea și modernizarea literaturii române, poetul fiind un deschizător de drumuri pentru urmașii săi. Poetul abordează o multitudine de teme în creațiile sale, însă în majoritatea operelor se pune accent pe tema naturii, a istoriei, a naționalismului, dar și a haiduciei.
Scriitor cetățean, Alecsandri a considerat că rădăcinile adevăratei literaturi stau în folclor, în realitatea socială și cea istorică. Astfel, tema istoriei se regăsește adesea în scrierile sale, o operă reprezentativă fiind ,,Cuza Vodă”. Aceasta descrie calitățile și realizările domnitorului, făcând, totodată referire la Mica Unire, eveniment foarte important pentru istoria țării noastre: ,,O clipă apărut-ai în planul veciniciei/ Şi vecinice mari fapte lăsat-ai României,/ Nălţând din părăsire antica-i demnitate/ Prin magica Unire şi sacra Libertate.” Prin poeziile sale, autorul își dorește ca cititorul să nu uite de importanța istoriei țării și să îi cinstească pe eroii neamului, întrucât acestora le datorăm libertatea și unitatea țării actuale. Inspirat de istoria naţională şi de folclor şi avându-l ca model pe contemporanul Victor Hugo, pionierul romantismului francez şi european, Alecsandri a scris numeroasele sale legende în perioada 1864-1875, având intenţia de a realiza o epopee naţională. Critica literară românească consideră că „Poema noastră istorică începe cu Alecsandri. Subiectele sunt desprinse dintr-un ev mediu legendar, cu eroi de mit, aşa cu apar ei în închipuirea rapsodului popular. Punerea în scenă e solemnă, maiestuoasă, gesticulaţia-grandilocventă. Un retorism amplu, dar monocord, susţine pe mari întinderi discursul liric. Tehnica e romantică şi vine, în cea mai mare parte, de la Hugo.’’ Poezia „Dragoş” este o variantă originală a autorului pentru legenda descălecatului lui Dragoş pe teritoriul viitoarei Moldove, în care eroul îşi cucereşte dreptul la domnie printr-o faptă vitejească, respectiv uciderea unui animal sălbatic foarte puternic. Spre deosebire de tradiţie, unde numele ţării Moldova este preluat de la numele căţelei de vânătoare a lui Dragoş, Molda, în poezie, Moldova este chiar numele viitoarei doamne, simbolizând astfel unirea cu autohtonii. Contextul politico-militar al întemeierii Moldovei, adică războiul cu tătarii al regatului maghiar suzeran lui Dragoş, este evidenţiat de versul „De păgâni să o ferească”.
Tema naturii se numără printre temele preferate de Vasile Alecsandri. Iarna, desi neiubită de ființa meridională a lui Alecsandri, populează universul sau poetic, oferind un spectacol fascinant, presărat uneori cu amintirea unor întâmplări parcă uitate, cu zboruri fantastice, cu visele. „Iarna” înfățisează acest anotimp cu notele lui caracteristice: ,,Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!/ Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;” , ,, Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,/ Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare”. În cartea anotimpurilor, primăvara ocupă în pastelul românesc o suprafață redusă, fiind înfățișată în două registre: unul de suprafață, ca anotimp al copilăriei, al izbucnirii la viață, ca revanșă la amorțeala iernii, și celălalt, de adâncime, de meditație lirică. La mirceșteanul Alecsandri, se găsesc ambele aspecte. Strigătul triumfător al victoriei vieții izbucnește din cele mai mici glasuri, ca în „Oaspeții primăverii”: ,,E cocostârcul tainic în lume călător,/ Al primăverii dulce, iubit prevestitor.” , ,,Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit,/ Aleargă, sar în cale-i și-i zic: Bine-ai sosit!”. Alte versuri sugereaza un vădit potențial emotiv și meditativ al poetului care observă: „lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde”. Ca aspect general, în pastel, umanizarea naturii este privită ca o înfrângere, pierzind raporturile directe sau indirecte cu cosmicul, prin intrarea sub imperiul legii umane. Naturii i se amputeaza dimensiunile infinite, mai ales în poezia modernă, prin îngrădirea ei de perceptii limitate ale unui spațiu ca târgul, grădina, casa (prezentate miniatural, ori umoristic sau malefic).
O altă temă care se regăsește în creațiile poetului este tema haiduciei, cea mai cunoscută operă fiind ,,Andrii Popa”. În poezie, este descris haiducul Andrii Popa, personaj romantic, care ia drumul codrului pentru a se transforma într-un apărător al drepturilor celor mulți: ,,Cine trece-n Valea Seacă/ Cu hamgerul fără teacă/ Și cu peptul dezvălit/ Andrii-Popa cel vestit!”. Personajul se face remarcat pentru curajul și puterea de luptă împotriva domniilor oprimatoare pentru popor: „Septe ani cu voinicie/ Și-a bătut joc de domnie/ Și tot pradă ne-ncetat, /Andrii-Popa, hoț bărbat!”. Prin poezia sa, Vasile Alecsandri reușește să transpună o altă perioadă istorică, și anume cea în care nobilimea deținea puterea supremă și profita de oamenii de rând, aducând astfel cititorului aminte de evoluția țării și a împărțirii puterii.
Fiind un mare patriot, autorul luptă pentru țara sa și se străduiește să sădească iubirea față de țară în inimile tuturor românilor. Astfel, multe dintre poeziile sale dezvoltă tema naționalismului, o opera reprezentativă fiind ,,Hora Unirii”. Opera a fost concepută cu scopul de a strânge laolaltă românii din toate părțile, în spiritul unirii: ,,Hai sa dam mâna cu mână/ Cei cu inima româna,/ Să-nvârtim hora frației/ Pe pământul României!”. Locuitorii României sunt îndemnați să-și unească puterile, căci: ,,Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi si la durere./ Unde-s doi, puterea crește/ Și dușmanul nu sporește!” Aceasta a avut un succes răsunător și un impact mare asupra poporului, fiind foarte cunoscută și în prezent, și cântată (jucată) adesea de ziua Națională a României.
În concluzie, Vasile Alecsandri rămâne o personalitate emblematică în istoria României, acesta având un rol foarte important și în dezvoltarea literaturii române, abordând adesea în creațiile sale tema istoriei, a naționalismului, a naturii, dar și a haiduciei.