Elemente artistice în opera lui Miron Costin

Miron Costin a fost un cronicar român din Moldova, unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura română. Boierul moldovean a fost unul dintre cei mai interesați umaniști târzii pe care i-am avut în secolul al XVII-lea. Operele sale de cronicar, „Letopisețul Țării Moldovei” (1675) și „De neamul moldovenilor”, sunt dublate de o gândire umanistă, filosofică, vizibilă fragmentar în poemul „Viața lumii” și răspândită pretutindeni în judecarea epocii sale și în concepția istorică. Ideile sale despre romanitatea și continuitatea poporului nostru s-au întemeiat pe o serioasă cercetare și interpretare a surselor istorice atunci cunoscute.


Opera „Viața Lumii” este prima sa operă originală, un poem filosofic pe tema fortuna labilis, scris cam în aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei din dorința de a-și demonstra că poate scrie „Stihuri” în limba română. Poemul lui Costin este o lungă alegorie despre posibilitatea mântuirii credinciosului prin faptele sale bune. Opera pune în circulație mai multe motive: timpul trecător și ireversibil, viața ca vis, amintirea, soarta nedreaptă. Unele versuri au avut un ecou considerabil în literatura noastră veche, fiind amintite în aproape toate compunerile lirice ale vremii: „A lumii cânt cu jale cumplită viața/ Cu griji și primejdii cum este și ața/ Prea subțire și-n scurta vreme trăitoare/ O lume vicleană, o lume înșelătoare.”


Cronicarul învață din scrierile lui Homer modul în care se realizează versificația textelor lirice, opera „Viața lumii” fiind totodată îmbogățită de numeroase figuri de stil precum metafora, antiteza, simbolul și corespondențele.


O primă figură de stil utilizată de cel de-al doilea cronicar moldovean în poemul său filosofic este comparația din debutul scrierii „A lumii cânt cu jale cumplită viața,/ Cu griji și primejdii cum este și ața” scotând în lumină ideea de fragilitate. Ața reprezintă un fir extrem de subțire folosit la cusutul și la fabricarea țesăturilor care, dacă nu este mânuită cu foarte multă grijă, se poate rupe cu ușurință, acest fapt putându-se întâmpla și cu viața. Ața are întotdeauna o finalitate asemenea vieții trecătoare, fenomen pe care autorul pune accentul încă din incipit pentru a trage un semnal de alarmă cititorului și anume că viața nu reprezintă un infinit și că aceasta trebuie trăită la maximum fără resentimente.


Metafora „Fug vremile ca umbra și nicio poartă/ A le opri nu poate” redă într-o nuanță expresivă trecerea ireversibilă a timpului și a vieții care nu poate fi oprită sub nicio formă. Poarta în mod uzual reprezintă deschiderea amenajată într-un zid, într-un gard, în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier pentru a permite accesul din interior în exterior și invers, dar în opera cronicarului moldovean reprezintă o barieră imbatabilă care nu poate fi doborâtă nici măcar sub acțiunea celor mai puternice forțe de pe pământ. Cu toate că timpul nu poate fi oprit și nici nu poate fi dat înapoi, el poate fi cronometrat, fapt care induce stări de neliniște persoanelor ce rămân dominate de stresul trecerii fugitive a secundelor, minutelor, zilelor, lunilor și anilor.


O altă figură de stil identificabilă în poemul lui Costin este metafora „Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară”, reliefând în mod subiectiv ușurința cu care unitatea de timp numită zi se scurge asemenea dispariției porțiunii de spațiu întunecoase unde nu ajung direct razele de lumină, în perioada lunilor 1Ciresar”, 1Cuptor” și 1Gustar”, luni în care căldura înăbușitoare a soarelui domină cadrul prin natura puterii razelor spintecătoare. Razele soarelui domină pământul la cel mai înalt nivel pe perioada verii, fapt care face ca umbrele să nu contenească să apară, începând cu răsăritul și terminându-se cu apusul punctului lor de plecare, aceste momente semnalând totodată începerea și finalizarea unei zile.


În concluzie, poemul filozofic scris de Miron Costin este cu siguranță o creație artistică deosebită, îmbogățită cu numeroase imagini artistice și figuri de stil. Aceste elemente literare contribuie la frumusețea și profunzimea operei, transformând-o într-un mijloc prin care autorul poate exprima idei filozofice și gânduri profunde într-un mod artistic și captivant.